Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor

    • $4.99
    • $4.99

Publisher Description

Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într‑un limbaj propriu. Oricât de mult ar fi iubiţi de părinţi, copiii nu ştiu acest lucru de la sine. De aceea este foarte important ca părinţii să descopere şi să înveţe principalul limbaj de iubire al copiilor lor.


Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră – timpul acordat, cuvintele de încurajare, darurile, serviciile sau mângâierile fizice –, îi veţi putea transmite în mod eficient şi necondiţionat sentimente de respect, afecţiune şi implicare totală, care vor avea o mare rezonanţă în sufletul său.


Atunci când sunt pregătiţi cum trebuie, părinţii pot folosi aceste limbaje pentru a comunica cu copiii lor, pentru că atunci când copilul simte că este iubit, nu numai ca îi veţi satisface cea mai profundă nevoie emoţională, dar va fi mult mai receptiv la sfaturile şi îndrumările dumneavoastră ca părinţi.


Pentru că toţi ne naştem, creştem, ne îndrăgostim, ne căsătorim, iubim, înşelăm, facem copii, divorţăm, plângem, uităm şi iertăm. Pentru că suntem singuri sau împreună, pentru că suntem părinţi sau copii, pentru că ne pasă de cine suntem, de cei din jur, şi mai ales pentru că fiecare dintre noi are o familie pe care o iubeşte şi vrea să o protejeze.


O colecţie intimă de sfaturi, probleme şi soluţii pentru fiecare membru al familiei; o familie cu adevărat fericită.

GENRE
Nonfiction
RELEASED
2018
November 3
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
264
Pages
PUBLISHER
Curtea Veche Publishing
SELLER
SC CURTEA VECHE PUBLISHING SRL
SIZE
1
MB

More Books by Gary Chapman

El amor como forma de vida El amor como forma de vida
2010
Life-Changing Cross-Cultural Friendships Life-Changing Cross-Cultural Friendships
2022
Cele cinci limbaje ale iubirii Cele cinci limbaje ale iubirii
2019
Les 5 langages pour trouver l'amour Les 5 langages pour trouver l'amour
2018
The Dolly Sisters The Dolly Sisters
2013
Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți
1900

Customers Also Bought