Calea Calea

Calea

Secretele celor mai mari filosofi chinezi pentru o viata mai buna

    • USD 5.99
    • USD 5.99

Descripción editorial

Suntem tentați să credem că, pentru a ne schimba viața, trebuie să gândim la scară mare. Dar marii filosofi chinezi ar spune: nu uita să gândești și la scară mică. Începem să ne schimbăm cu adevărat doar atunci când facem mici modificări în modul în care trăim. Lecțiile înțelepților antici alcătuiesc un ghid extraordinar pentru o viață mai bună. Datorită lor vom descoperi că ne putem cunoaște mai bine privind în afară, și nu în interiorul nostru; putem fi mai puternici manifestându-ne mai reținut; ne putem construi relații mai bune prin mici gesturi care contează. Iar excelența o vom atinge prin ceea ce alegem să facem, nu datorită abilităților cu care ne-am născut. Ideile lui Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi sau Xunzi despre felul în care abordăm lumea – c*m ne raportăm la alții, cum luăm decizii, c*m facem față urcușurilor și coborâșurilor vieții, cum încercăm să-i influențăm pe ceilalți, c*m alegem să ne ducem viața – sunt la fel de relevante astăzi c*m erau acum două mii de ani. De fapt, sunt mai relevante ca oricând.

GÉNERO
Salud, mente y cuerpo
PUBLICADO
2020
6 de agosto
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
224
Páginas
EDITORIAL
Litera Media Group
VENTAS
PublishDrive Inc.
TAMAÑO
1.3
MB

Más libros de Michael Puett & Christine Gross-Loh

Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi, Xunzi Confucius, Mencius, Laozi, Zhuangzi, Xunzi
2016
Tao. El camino Tao. El camino
2018
El camí El camí
2018
La voie La voie
2017
The Path The Path
2016
The Huainanzi The Huainanzi
2010