Mindshift (Romanian Edition) Mindshift (Romanian Edition)

Mindshift (Romanian Edition‪)‬

    • 6,99 €

    • 6,99 €

Publisher Description

DESPRE AUDIOBOOK

Barbara Oakley este în prezent profesor de inginerie electrică, însă a început cu o carieră în armată, urmată de studiul limbilor slave. A fost performantă în toate domeniile în care a activat. În cartea de față, pledează tocmai pentru performanță – o dezvoltare profesională în mai multe direcții. Pornind de la exemplul personal sau al cunoscuților ei, Barbara prezintă modul în care poți învăța într-un fel benefic pentru creierul tău, urmând cursuri online care îți oferă un stil de învățare non-formal. Vei descoperi astfel cum să pui în practică la un potențial maxim ceea ce știi.

Poate că ai crezut că este de ajuns să înveți și să te specializezi într-un domeniu pentru a dobândi siguranța unui viitor profesional lipsit de griji. Barbara Oakley contestă acest lucru. Ea dovedește prin cartea de față că învățarea este un proces continuu, că este necesară o extindere profesională în mai multe direcții, iar creierul are nevoie de antrenament zilnic. Așa cum spune chiar autoarea, „oamenii pot învăța să-și remodeleze munca și viața", însă pentru aceasta este nevoie de receptivitate, voință, ambiție și răbdare. În această carte vei găsi idei prețioase care te vor ajuta să-ți îndeplinești visurile.

DESPRE AUTOARE

Barbara Oakley s-a născut în 1955 în Lodi, California. După ce a terminat liceul, s-a înrolat în armată și a fost trimisă la studii la Universitatea din Washington, unde a obținut o diplomă în studiul limbilor slave și în literatură. Apoi a fost trimisă ca ofițer în Germania, unde a stat patru ani.

După îndeplinirea îndatoririlor militare, s-a întors în SUA și s‑a hotărât să‑și schimbe viața. A vrut să testeze modul în care creierul ei, obișnuit cu studiul limbilor străine, ar putea să învețe și altceva, așa că a decis să studieze ingineria. În 1986, Barbara Oakley a obținut o diplomă în inginerie electrică tot la Universitatea din Washington, iar în 1998 a devenit profesor de inginerie la Universitatea din Oakland, după ce și-a luat doctoratul cu o teză despre sistemele electrice. Ulterior s-a implicat în numeroase arii de cercetare adiacente ingineriei și nu numai. De asemenea, a conceput, împreună cu cercetătorul în neurologie Terry Sejnowski, un curs online intitulat „Învață cum să înveți", care poate fi accesat pe site-ul Coursera.

GENRE
Non-Fiction
NARRATOR
AB
Adriana Bordeanu
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
15:23
hr min
RELEASED
2025
8 July
PUBLISHER
Curtea Veche Publishing
PRESENTED BY
Audible.de
SIZE
809
MB