• 5,49 €

Beschreibung des Verlags

Hagai, o profeție scurtă, dar adresată la momentul potrivit iudeilor care s-au repatriat din Robia babiloniană ca să rezidească Casa Domnului de la Ierusalim. Împotrivirile de afară au întâlnit inima lor împărțită, iar lucrările abia începute au rămas împotmolite timp de șaptesprezece ani. Dacă ideea rezidirii Templului le-ar fi aparținut, nu ar fi fost primul proiect omenesc început și abandonat. Rezidirea Templului a fost însă profețită cu mult timp înainte, în Isaia 44:28, profeție  împlinită prin Edictul lui Cir. Hagai este trimis de Domnul să mustre indiferența rămășiței lui Iuda față de starea în care se afla Casa Domnului. După reluarea lucrărilor însă, profetul adaugă la mustrare încurajarea și îndreaptă astfel privirile fraților săi înspre zările mesianice și escatologice ale planurilor lui Dumnezeu. Ca toate Locașurile sfinte ale Legământului Dintâi, începând cu Cortul Întâlnirii și terminând cu Templul lui Irod, Templul lui Zorobabel prefigura adevăratul Templu. Domnul aştepta cu nerăbdare să se mute  într-o Casă din pietre vii, făcute după chipul și asemănarea Sa. Dacă Domnul era supărat pe cei din vremea lui Hagai, pe nepăsarea manifestată de aceștia față de Casa Lui, să-L doară oare mai puțin nepăsarea din zilele noastre? Ca un ecou al mesajului transmis de Hagai, Duhul Sfânt ne spune și nouă: „Zidiți Casa!” „Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu!” (Rom. 12:1). „Eu Mă voi bucura de lucrul acesta, și voi fi proslăvit, zice Domnul” (Hag. 1:8).

GENRE
Religion und Spiritualität
ERSCHIENEN
2019
9. April
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
100
Seiten
VERLAG
Fundația Istoria Binecuvântării
GRÖSSE
1.6
 MB

Mehr Bücher von Beniamin Fărăgău