Valsul Lent Al Testoaselor Valsul Lent Al Testoaselor

Valsul Lent Al Testoaselor

    • 6,49 €
    • 6,49 €

Beschreibung des Verlags

Joséphine Cortès, patruzeci și ceva de ani și mamă a două fete, se află la o răscruce în viață. Tocmai s-a mutat într-un apartament nou, la Paris, după succesul romanului istoric pe care l-a scris și l-a publicat sub numele surorii ei, Iris. Încă luptându-se cu divorțul – ca urmare a fugii soțului ei în Kenya împreună cu amanta pentru a înființa o fermă de crocodili –, este acum implicată și într-o minciună complicată pusă la cale de Iris. Și tocmai când lucrurile par că nu se pot complica mai mult, oamenii încep să moară în cartierul ei. În timp ce Joséphine se luptă să-și găsească vocea și încrederea în mijlocul unei rețele complexe de relații și al unui șir de crime, ea și cei din jurul ei trebuie să învețe să meargă mai departe cu hotărâre, ca niște mici țestoase încăpățânate care învață să danseze încet într-o lume prea violentă și care se mișcă prea repede. • „Fascinantă… Fragmentele savuroase care implică fiecare membru al familiei constituie punctul forte al acestei cărți care îi va atrage pe fanii lui Marian Keyes și ai Oliviei Goldsmith.“ Booklist „Pancol reușește să-și ghideze cu abilitate constelația de personaje într-o poveste emoționantă și amuzantă.“ Kirkus Reviews „O lectură deosebit de plăcută.“ Washington Post

GENRE
Belletristik und Literatur
ERSCHIENEN
2019
27. September
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
576
Seiten
VERLAG
Litera Media Group
GRÖSSE
3,5
 MB

Mehr Bücher von Katherine Pancol

Muchachas 1 Muchachas 1
2014
Muchachas 3 Muchachas 3
2014
Muchachas 2 Muchachas 2
2014
Un homme à distance Un homme à distance
2011
La Mariée portait des bottes jaunes La Mariée portait des bottes jaunes
2023
Los bichos raros también se enamoran Los bichos raros también se enamoran
2022