C*m se scrie un text ştiinţific: disciplinele umaniste C*m se scrie un text ştiinţific: disciplinele umaniste

C*m se scrie un text ştiinţific: disciplinele umaniste

    • $9.99
    • $9.99

Publisher Description

Redactarea unei lucrări ştiinţifice presupune respectarea unor norme pe care fiecare şi le însuşeşte „din mers”. Elaborat din raţiuni didactice şi inspirat de experienţa autorului, volumul constituie o sinteză a ceea ce s-a scris în spaţiul românesc (şi nu numai) despre redactarea unui text ştiinţific. Caracterul său aplicativ este evidenţiat de numeroasele exemple comentate, de informaţiile inedite privind anumite aspecte ale cercetării (site-ografia şi referinţele online, transcrierea textelor etc.). Prin conţinut, cartea se adresează în primul rând studenţilor – care trebuie să întocmească lucrări de seminar, lucrări pentru simpozioane şi sesiuni ştiinţifice şi, mai ales, lucrarea de diplomă –, dar şi masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care se pregătesc pentru obţinerea unor grade didactice sau cercetătorilor.

GENRE
Reference
RELEASED
2017
4 May
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
193
Pages
PUBLISHER
Polirom
SELLER
PublishDrive Inc.
SIZE
5
MB