Tristețea îngerilor

Când pleci să înfrunți viscolul și noaptea ca smoala, e bine să mai fie cineva cu tine. Băiatul, singurul nume pe care îl are eroul din Tristețea îngerilor, a aflat asta pe pielea lui: pustiit după moartea celui mai bun prieten, nu plecase el peste munții înzăpeziți să ducă înapoi o carte din care blândului pescar i se trăsese moartea? Acum, în volumul al doilea al trilogiei islandeze, pornește din nou la drum, într-un aprilie întunecat pe care iarna nu vrea să-l părăsească. De data aceasta nu e singur: îl însoțește pe Jens, poștașul ținutului, abia înzdrăvenit după ce fusese dezlipit, stană de gheață, din șa – îl prinsese o furtună de zăpadă pe drum. Călătoria celor doi e, ca orice călătorie, prilej de a afla mai multe despre tine însuți decât despre cel cu care mergi alături, e învățătură și descoperire. Și, când moartea pândește la fiecare pas printre trâmbele de zăpadă, călătoria e și mijloc de a prețui cât mai mult viața.