Ucenicii Cuvântului Ucenicii Cuvântului

Ucenicii Cuvântului

    • $8.99
    • $8.99

Publisher Description

Romanul de ficţiune Ucenicii Cuvântului dezvăluie într-un ritm alert şi tulburător evenimentele cruciale ale lumii, surprinse într-o viziune unică şi inefabilă. Făcând un raport riguros între timpul de trei ani şi jumătate în care Mântuitorul şi-a împlinit misiunea mesianică şi rezumatul Evangheliilor după Marcu, Matei, Luca şi Ioan, autorul constată că lipsesc o sumă de fapte neprinse în Evanghelii, Ioan recunoscând aceasta în Evanghelia sa, capitolul 21, versetul 25.

Cu un curaj nebun, M. M. Lovişte ia cea mai grea şi riscantă hotărâre a vieţii sale, aceea de a prezenta într-un roman de ficţiune şi alte întâmplări din ultimii ani ai vieţii lui Iisus. De fapt, Hristos devine ecoul credinţei autorului, o imagine vie a conştiinţei traduse în cuvinte cu valoare de mesaj. Romancierul nu ridică pretenţii de profet, el mărturisind momentele sale de revelaţie, dând şi o replică pe măsură controversatului Cod al lui da Vinci. Romanul lui M. M. Lovişte merge pe muchie de cuţit, iar meritul principal al scriitorului este că reuşeşte să-l păstreze în stare de echilibru fără a-l lăsa să devieze într-o parte sau alta ori să se prăbuşească în golul derizoriului. Sunt întâmplări care puteau să se producă.

Autorul şi-l imaginează pe Iisus în diferite situaţii şi pilde, care nu deformează imaginea sacră, dimpotrivă, o arată în adevărata ei strălucire. Iisus, centrul lumilor văzute şi nevăzute este atât de mult om în descrierea lui M. M. Lovişte, încât cei ce-l cunosc sunt convinşi că e OM şi nu Fiul lui Dumnezeu. Însă caracterul, nobleţea şi generozitatea lui Mesia îi fac pe oamenii care l-au cunoscut prin contact direct să-l mărturisească pe Fiul Omului drept Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele nepătrunse şi încifrate ale celor patru Evanghelii, dar şi răspunsurile la marile întrebări ale lumii capătă în Ucenicii Cuvântului sens, mişcarea se resoarbe în lucruri, devenirea se spaţializează, luciditatea reaşază totul în tipare primordiale de o infinită simplitate şi măreţie ale existenţei.

Mesajul cărţii vine să strige că Hristos nu trebuie căutat în palate strălucitoare sau locuri auguste. El e pretutindeni, în locuri neaşteptate şi unde nu gândeşti, de adâncă suferinţă, de batjocură şi înjosire. Rând pe rând cititorul descoperă marile personalităţi ale lumii implicate în situaţii surprinzătoare, căutând poruncile Domnului, vieţuind la un loc cu propriile personaje create, toţi animaţi de dorinţa de a deveni ucenicii Cuvântului.

Naraţiunea e copleşitoare, suspansul e la el acasă, cititorul devine captivul unei lupte pe viaţă şi pe moarte între forţele binelui şi cele ale răului. Miza conflictului este omul (cititorul), căruia Divinul îi oferă libertatea de a alege.

Fascinată de forţa lecturii, scriitoarea Eliza Roha, colegă de breaslă în Uniunea Scriitorilor îi mărturiseşte romancierului într-o epistolă: ,,... În bibliotecă am rezervat un raft pe care aşez cărţile importante pentru mine, la care mă întorc adesea, le recitesc pentru a-mi găsi echilibrul interior, pentru a mă încărca energetic, pentru a căpăta forţă să merg mai departe. Romanul Ucenicii Cuvântului se află printre acestea. E respectul suprem pe care-l datorez minunatei tale lecturi!...” (Eliza Roha – poet, prozator, dramaturg)

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2012
15 April
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
234
Pages
PUBLISHER
M.M. Loviste
SELLER
Draft2Digital, LLC
SIZE
324.3
KB

More Books by M.M. Loviste

Inaugurarea Inaugurarea
2021
Tainele Cununiei Tainele Cununiei
2020
The Sacraments of Matrimony The Sacraments of Matrimony
2020
Halacha? Halacha?
2016
Irecuperabilii Irecuperabilii
2013
Orașul Ultimei Eclipse Orașul Ultimei Eclipse
2013