Procesul Procesul

Procesul

    • R$ 17,90
    • R$ 17,90

Descrição da editora

Chiar în ziua în care împlinea treizeci de ani, Josef K., prim-procurist bancar şi celibatar, este arestat, fără să i se aducă la cunoștință motivul arestării, de doi agenți ai unei agenții nespecificate. Din acel moment, viaţa lui se schimbă ireversibil. Judecat de un tribunal aflat într-o clădire cu aspect deplorabil, lui K. nu i se aduce nici o învinuire, deși toată lumea îl consideră vinovat.
Totul este halucinant și ireal, iar K. va încerca în mod disperat să afle adevărul despre ceea ce i se întâmplă, pentru ca, în cele din urmă, să fie ucis „ca un câine“.
Cel mai cunoscut roman al lui Franz Kafka, Procesul, a devenit faimos la scurt timp după publicarea postumă, influenţând scriitori precum Jean-Paul Sartre, Albert Camus sau Gabriel García Márquez şi intrând în canonul literar major al modernităţii.
Kafka este cel mai mare scriitor de limbă germană al timpului nostru. Poeți precum Rilke, romancieri precum Mann par fie să pălească în comparative cu el, fie să radieze o lumină puternică, dar artificială. (Vladimir Nabokov)
Cu cât opera e mai desăvârșită, cu atât mai puțin ne trimite spre autorul ei. [...] Franz Kafka este scriitorul care și-a consumat experiența de viață în asemenea măsură, încât referirea la biografie devine superfluă. (Martin Walser)

GÊNERO
Ficção e literatura
LANÇADO
2020
15 de abril
IDIOMA
RO
Romeno
PÁGINAS
272
EDITORA
Litera Media Group
VENDEDOR
PublishDrive Inc.
TAMANHO
2
MB
A metamorfose A metamorfose
2024
Metamorphosis Metamorphosis
2005
A Metamorfose A Metamorfose
1980
O Processo O Processo
2021
A Metamorfose A Metamorfose
2021
Die Verwandlung / The Metamorphosis Die Verwandlung / The Metamorphosis
2012
Portretul lui Dorian Gray Portretul lui Dorian Gray
2017
Crimă și pedeapsă Crimă și pedeapsă
2016
Ferma animalelor Ferma animalelor
2021
Bătrânul și marea Bătrânul și marea
2016
Marele Gatsby Marele Gatsby
2019
Moartea Lui Ivan Ilici Si Alte Povestiri Moartea Lui Ivan Ilici Si Alte Povestiri
2019