Fortareata pe Mal

Copila care citea pe nerăsuflate cărțile pentru varsta ei (îmi amintesc, încă, încantarea cu care am citit povești, „Ultimul mohican”, poeziile pentru copii, „Fata din dafin”, „Legenda valahă”, de exemplu), a trecut fară efort, pe la 13 ani, la Tolstoi pentru că se plictisea de jocurile copilăriei și le simțea ca pe o pierdere de timp. Primul exercițiu de răbdare a fost să citesc paginile întregi cu descrieri din „Război și Pace”. A fost o provocare: ori renunț să termin cartea, ori rezist paginilor interminabile descriind marșurile prin păduri ale trupelor, culorile și detaliile uniformelor, dar descopăr finalul cărții. Din acele timpuri, mereu scriu ceva, oriunde, pe prima bucată de hartie care îmi e la îndemană, dar mult prea puțin de cat aș fi vrut.
Scrisul a fost un lux pe care nu mi l-am permis, atîta timp, și care e un rîu ce se întoarce în matcă.