Sergentul Vasile

Un tanar ardelean, traindu-si viata simpla si linistita undeva intr-un sat pripasit pe Campia Muresului, se vede smuls din mediul sau pitoresc si domestic de catre tumultul unor evenimente care vor schimba geografia Europei si aruncat in infernul unui razboi mondial care nu era al sau, nu l-a cautat si nu l-a dorit.
Dar si-a facut datoria pana la capat cu daruire si vitejie caci asa a invatat acasa de la parintele sau: “Copile, pe oriunde vei umbla sa lasi loc de ziua buna!” Si asa de mare a fost devotamentul sau incat Imperiul i-a recunoscut meritele decorandu-l de doua ori cu cea mai inalta distinctie militara a sa “Signus Laudi”, fapt unic in scurta dar zbuciumata-i existenta.
Acest valah simplu, soldat inteligent si destoinic, a stralucit cu atata putere incat l-a determinat pe maresalul conte Franz Conrad von Hotzendorf, comandantul sef al armatei austro-ungare sa-l consulte in probleme de logistica militara ori sa dea curs propunerilor sale fara umbra de sovaiala numindu-l “tanarul meu prieten”.
Ai luptat cu cinste si demnitate, a iubit patimas, a salvat oameni de la moarte si a murit impuscat in misiune el insusi… Dar Dumnezeu l-a adus din nou la viata, un Dumnezeu necunoscut, indurator si bun care i-a incredintat apoi o alta misiune, aceea de-a vindeca sufletul oamenilor de pe meleagurile sale de intunerecul spiritual in care traiau.
In scrisoarea pe care Erwin Rommel, ulterior cunoscut ca Vulpea Desertului dar pe atunci un simplu ofiter superior german i-o trimetea la spitalul din Trieste, unde se recupera de teribile rani capatate in misiunea din spatele liniilor italiene cu care ocazie il salvase din prizonierat, acesta scria: “…daca cineva se va intreba vreodata cui datoram viata eu si cincizeci de prizonieri inca, sa se stie ca unui sergent roman din Transilvania!”
Aceasta este adevarata lui poveste!