Spiritul critic în cultura româneasc‪ă‬

Întâia lucrare importanta a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1908) este un eseu sociologic. Autorul analizează geneza formelor culturii în România, luând ca documente operele scriitorilor mai însemnați din perioada 1840-1880, adică din momentul apariției revistei lui Mihail Kogălniceanu, Dacia literară – unde se afirmă pentru întâia oară spiritul critic, condamnându-se literatura de imitație si se atrage atenția asupra necesității reprezentării caracterului național – până la constituirea statului român modern, când România a luat fizionomia unui stat european. Această operă a lui Ibrăileanu, de o cuceritoare vioiciune dialectică, conține observații pătrunzătoare asupra atitudinii principalilor scriitori români față de formele de civilizație si cultură dintr-un proces de patru decenii de dezvoltare, trecând prin revoluția burghezo-democrată de la 1848, Unirea Principatelor si dobândirea independenței naționale.