Ion Ion

Ion

    • CHF 3.00
    • CHF 3.00

Beschreibung des Verlags

Ion este, probabil, într-un fel de clasament all time, cel mai citit roman românesc. Așa cum în poezie supremația pare să-i revină Luceafărului eminescian. Paradoxul este că din această faimă (alimentată inclusiv de manualele școlare) prozatorul nu pare să fi tras prea mare profit de imagine. Cunoscut ca autor al primului roman românesc modern, Rebreanu n-a fost fetișizat de publicul larg. El e încă perceput ca vocea discretă, aproape inaudibilă, din spatele unei capodopere. Portretul interior al omului e adeseori uitat, acestuia preferându-i-se portretele personajelor sale. Știm îndeobște mai puține despre omul Rebreanu decât despre George Bulbuc sau Macedon Cercetașu. Iar asta în condițiile în care opera lui memorialistică e impresionantă. (Iar aventura editării jurnalului său constituie ea însăși un roman). Ar fi timpul, acum, la aproape un secol de la apariția lui Ion (se va împlini peste șase ani) să facem puțină dreptate și să ne întrebăm cu ce eforturi de conștiință a fost posibilă scrierea unei asemenea cărți inaugurale. Surprizele vor fi majore.

GENRE
Belletristik und Literatur
ERSCHIENEN
2016
14. Juni
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
426
Seiten
VERLAG
Litera Media Group
GRÖSSE
1.9
 MB
Ion Ion
2015
Adam și Eva Adam și Eva
2024
Ciuleandra Ciuleandra
2019
Pădurea spînzuraților Pădurea spînzuraților
2015
Ciuleandra Ciuleandra
2015
Forest of the Hanged Forest of the Hanged
2022