Scrisoare catre Dorothea Scrisoare catre Dorothea

Scrisoare catre Dorothea

Breviar de idei indragostite

    • CHF 16.00
    • CHF 16.00

Beschreibung des Verlags

Toată viața ne ținem eul în brațe, fără să putem, o clipă măcar, să-l punem jos și să ne uităm la el ca și cum n-ar fi al nostru. Imposibila lui separare de noi nu ne permite să-l atingem și să-i pipăim conturul. Cu toate astea, m-am încăpățânat să întind o mână spre necunoscutul din mine, să bâjbâi după el, să mă cert și să mă împac cu el, sperând că, într-un târziu, va ieși la iveală, vom cădea la o înțelegere și mă va ajuta, într-o bună zi, să aflu cine e și cine sunt.

 

„În această carte eu sunt «îndrăgostitul în acțiune» (l’amoureux au travail) al lui Barthes, iar «ideile îndrăgostite» sunt cele care s-au născut în mine, cu care am stat de vorbă în taina minții mele, adăpostindu-le întreaga viață. Și, desigur, le-am iubit. Dar, spre deosebire de ideile lui Barthes, ale mele, ca obiecte ale adorației, nu sunt o absență. Le-am dat glasul meu, le-am înființat. Nevoia de a înțelege, care m-a condus la întâlnirea cu ele, este o formă de iubire prin care îmbrățișăm toate lucrurile lumii. Prin noi și numai prin noi, ca ființe gânditoare și cuvântătoare, lumea poate avea sens și poate fi iubită.“ — GABRIEL LIICEANU

GENRE
Sachbücher
ERSCHIENEN
2024
15. Mai
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
397
Seiten
VERLAG
Humanitas
GRÖSSE
1.7
 MB
Jurnalul de la Păltiniș Jurnalul de la Păltiniș
2013
Ce gandeste Dumnezeu? Ce gandeste Dumnezeu?
2023
Isus al meu Isus al meu
2020
A doua viata a cartilor mele A doua viata a cartilor mele
2025
Inapoi la argument Inapoi la argument
2023
Exitus Exitus
2023