Nevoile Umane Nevoile Umane
#1 - Uman

Nevoile Umane

    • 2,99 €
    • 2,99 €

Publisher Description

Viața este cu mult mai complexă decât tot ceea ce crede lumea în general, și acum această credință generală a lumii este deja gravată în Societate, în stilul de viață uman, și deci face parte din condiția umană și deci din viața ta, și-ți stă în cale. …Dar viața este frumoasă, și lumea o petrece după frumusețea ei. Oamenii trăiesc așa cum simt ei mai bine, trăiesc tot ce-i mai încântător și mai spectacular în viață, le place mult, și cred că va fi așa mereu. Vin și vremuri grele mai târziu? Cui îi mai pasă de vremuri grele, găsesc ei soluții oricât de grea devine viața, sau așa cred ei. …Și apoi când vremurile grele vin, câteodată o scot ei la capăt, și câteodată nu. Astfel viața devine un joc de noroc, mereu imprevizibilă și capricioasă, o frumusețe adevărată. Așa-și trăiesc și animalele viața prin riscuri mereu, urmând simțuri și nevoi îndeaproape, crude cum sunt ele direct de la Viață. Oamenii sunt altfel, pentru că oamenii își folosesc și rațiunea de-a lungul vieții împreună cu simțămintele lor, ca să analizeze lumea interioară și exterioară, ca să analizeze mediul împreună cu nevoile și simțămintele lor, supunându-le dacă trebuie, și ghidându-le astfel încontinuu, în mod corespunzător. …Și de aceea nu sari tu pe colegii tăi la serviciu când apar ei cu sacoșa de gogoși fierbinți oricât vrei tu să le mănânci lor gogoșile, dar te controlezi. Și studiază-ți viața cu atenție acum, să vezi cum nu gândești și nu te controlezi tu mereu în felul acesta, nu te comporți tu mereu așa cum faci la serviciu, la școală, și oriunde în Societate, și deci nu poți fi întotdeauna ceea ce Societatea se așteaptă și îți impune să fii mereu, ceea ce te aștepți și tu de la tine. De ce? Pentru că vrei mai mult, mereu mai mult, și așa îți urmezi simțurile așa crude cum sunt ele de la Viață, încerci să raționezi și reușești mai mult sau mai puțin de-a lungul vieții, în timp ce nu o faci întotdeauna în acord cu șansa și cu mediul natural și social așa cum poate crezi, dar o faci și în acord cu propriile tale cerințe, credințe, rațiuni, ideologii, capabilități, și idealuri.

De-a lungul acestei serii de carte, studiez îndeaproape această conexiune comprehensivă care te include pe tine, care include lumea întreagă, și care determină locul și menirea ta în lumea întreagă. Aceasta este prima carte a seriei, și modelează îndeaproape nevoile umane. Și după cum observi, nimic, absolut nimic în lume nu este așa cum înveți tu la școală sau așa cum vezi la televizor. …De ce? …Pentru că în timp ce jocul natural al Vieții devine din ce în ce mai complex și mai dificil impunându-ți riscuri și dezvoltări rapide, jocul artificial al Societății devine din ce în ce mai măsluit și te scoate din scenă. Este dinadins așa și o știi, și este așa numai ca să pierzi tu în viață, fără să mai conteze unde ești poziționat în Societate. …Dar chiar și așa într-o lume fățarnică, noi suntem toți câștigători în viață, cel puțin atâta vreme cât mai este posibil. Noi toți avem șanse diferite să câștigăm în viață, unii au mai multe și alții mai puține, dar cu cât înveți mai mult în viață cu atât știi mai mult, cu atât mai deștept devii, cu atât mai mari șanse ai să câștigi, și cu atât mai mult te dezvolți! …Pentru că totul de-a lungul vieții are legătură cu dezvoltarea ta și deci cu înțelepciunea ta, fără să conteze ce crede lumea.

GENRE
Health & Well-Being
RELEASED
2018
14 May
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
335
Pages
PUBLISHER
Valentin Matcas
SIZE
933.9
KB

More Books by Valentin Matcas

Heal Yourself Heal Yourself
2016
Ierarhia Nevoilor Ierarhia Nevoilor
2019
Ierarhia Nevoilor Ierarhia Nevoilor
2019
Dependențele Umane Dependențele Umane
2018
Dependențele Umane Dependențele Umane
2018
Nevoile Umane Nevoile Umane
2018

Other Books in This Series

Dependențele Umane Dependențele Umane
2018
Ierarhia Nevoilor Ierarhia Nevoilor
2019