Apotecara pierdută
-
- 7,99 €
-
- 7,99 €
Beschreibung des Verlags
O apotecară pregătește în secret otrăvuri pentru a elibera femeile de bărbații care le-au făcut rău – determinând în același timp trei vieți diferite să se intersecteze periculos de-a lungul secolelor.
Regula numărul 1: Otrava nu trebuie niciodată folosită pentru a face rău unei alte femei.
Regula numărul 2: Numele criminalei și al victimei sale trebuie trecute în registrul apotecarei.
Într-o după-amiază rece de februarie a anului 1791, în capătul unei alei întunecate din Londra, într-o prăvălie ascunsă cu leacuri și otrăvuri, Nella își așteaptă cea mai nouă clientă. Cândva respectată și dedicată vindecării celor aflați la nevoie, acum Nella își folosește cunoștințele pentru un scop mai întunecat: otrăvuri inteligent ascunse sunt vândute unor femei disperate, care ar ucide pentru a se elibera de bărbații din viețile lor. Dar când la ușa ei apare o fetiță precoce de doisprezece ani pe nume Eliza Fanning, o prietenie născută pe neașteptate declanșează o înlănțuire de întâmplări ce pun în pericol lumea Nellei și amenință să dea în vileag numele tuturor femeilor trecute în registru.
În Londra zilelor noastre, Caroline Parcewell, care își dorise cândva să devină istoric, petrece a zecea aniversare a căsătoriei de una singură, încercând să se dezmeticească după descoperirea infidelității soțului. Când găsește lângă Tamisa un flacon ce îi aparținuse pe vremuri unei apotecare, nu se poate abține să nu cerceteze în profunzime povestea acestui obiect, pentru a descoperi de fapt o legătură cu “crimele apotecarei”, rămase încă învăluite în mister, evenimente care bântuiseră Londra cu două secole în urmă. Mergând tot mai mult pe urmele apotecarei, viața lui Caroline se va intersecta cu cele ale Nellei și Elizei într-o halucinantă împletire a destinului – și nu toată lumea va rămâne în viață.
"Captivantă… O proză muzicală… O poveste fascinantă despre puterea secretelor și regăsirile propriului drum." — Historical Novel Review
"Fermecătoare… Asemenea unei poțiuni bine gândite, toate ingredientele au cantitatea potrivită, iar rezultatul pur și simplu copleșește prin vraja sa." — Bookpage
"Apotecara pierdută este o lectură otrăvitor de bună… O proză fascinantă despre mister, crimă, încredere și trădare." — NPR