Catehismul de la Geneva Catehismul de la Geneva

Catehismul de la Geneva

Beschreibung des Verlags

În anul 1560, reformatorul francez Jean Calvin a publicat un volum de învățătură creștină catehetică ce era deja cunoscut sub numele „Catehismul de la Geneva”, cu scopul de a oferi învățătură în familiile bisericii din orașul elvețian Geneva. Catehismul lui Calvin este conceput sub forma unui dialog între un slujitor al Evangheliei și un tânăr sau copil. Împărțirea acestui catehism în patru secțiuni sau capitole a fost făcută pentru ușurința utilizării, având în vedere temele majore abordate. Catehismul lui Calvin, sau de la Geneva, a fost publicat în mai multe ediții și limbi, cea mai consacrată fiind ediția din 1591 (sau Leyden), publicată în limbile latină, greacă și ebraică. Ea a fost atașată și în limba franceză la finalul Bibliei publicată în limba franceză.

Ceea ce este mai puțin cunoscut legat de acest catehism este că el a servit drept model pentru alte catehisme elaborate în perioada Reformei, chiar dacă cititorul poate observa că, discutând comparativ, catehismul lui Calvin are o notă mult mai personală și un limbaj mai puțin tehnic decât alte lucrări de cateheză.

GENRE
Religion und Spiritualität
ERSCHIENEN
2025
2. Januar
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
87
Seiten
VERLAG
Editura MAGNA GRATIA
ANBIETERINFO
Ninel Lazar
GRÖSSE
4,2
 MB
Institutes of the Christian Religion (Vol. 1 of 2) Institutes of the Christian Religion (Vol. 1 of 2)
2018
Commentaire de Malachie Commentaire de Malachie
2024
A Treatise on Relics A Treatise on Relics
2024
Sur le vie chrétienne Sur le vie chrétienne
2023
Sermons sur Ésaïe. Chapitres 42 à 51 Sermons sur Ésaïe. Chapitres 42 à 51
2023
Articuli a Facultate Sacrae Theologiae Parisiensi determinati super materiis fidei nostrae hodie controversis. Cum antidoto (1544) Articuli a Facultate Sacrae Theologiae Parisiensi determinati super materiis fidei nostrae hodie controversis. Cum antidoto (1544)
2023