Eliberarea copilului interior Eliberarea copilului interior

Eliberarea copilului interior

Cum sa identifici si sa vindeci traumele copilariei

    • 12,99 €
    • 12,99 €

Beschreibung des Verlags

Mulți dintre noi purtăm în suflet răni vechi, îngropate uneori atât de adânc, încât nici nu mai suntem conștienți de ele. Dar, pentru a duce o viață echilibrată și împlinită, avem nevoie să le readucem la suprafață și să le vindecăm. În cartea de față, Charles L. Whitfield, medic și psihoterapeut american recunoscut pe plan internațional, oferă o prezentare simplă și clară a principiilor care stau la baza procesului de vindecare a traumelor psihice.

Pornind de la explicarea proceselor traumatice pe care le suferă copilul interior – adică acea parte din noi care e plină de vitalitate și creativitate –, autorul descrie etapele procesului prin care ne putem însănătoși sufletește, recăpătându-ne energia și bucuria de a trăi. Desigur, este un proces dificil, dar, urmând pașii prezentați în volumul de față, cu toții ne putem elibera de povara trecutului.

În cei 25 de ani scurși de la apariția ei, Eliberarea copilului interior a devenit o carte clasică în domeniu, reușind totodată să-și păstreze prospețimea. O lectură obligatorie pentru psihoterapeuți și pentru toți cei care vor să-și identifice și să-și vindece traumele!

  „Cartea care m-a sprijinit cel mai mult în dezvoltarea mea personală – și poate cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată – este Eliberarea copilului interior de Charles L. Whitfield. M-a ajutat enorm să-mi înțeleg și să-mi rezolv problemele sufletești!“ Cher, cântăreață și actriță

GENRE
Gesundheit, Körper und Geist
ERSCHIENEN
2022
5. April
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
224
Seiten
VERLAG
Litera Media Group
GRÖSSE
2,8
 MB

Mehr Bücher von Charles L. Whitfield

Curando sua criança interior Curando sua criança interior
2024
Zadbaj o swoje wewnętrzne dziecko. Wsparcie dla DDA i DDD Zadbaj o swoje wewnętrzne dziecko. Wsparcie dla DDA i DDD
2021
Misinformation Concerning Child Sexual Abuse and Adult Survivors Misinformation Concerning Child Sexual Abuse and Adult Survivors
2019
L'Enfant en soi : Découvrir et rétablir notre Enfant intérieur L'Enfant en soi : Découvrir et rétablir notre Enfant intérieur
2016