Partea nevazuta decide totul Partea nevazuta decide totul

Partea nevazuta decide totul

    • 5,0 • 1 Bewertung
    • 5,99 €
    • 5,99 €

Beschreibung des Verlags

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.

Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația.

Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor.

Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

GENRE
Sachbücher
ERSCHIENEN
2015
4. Juni
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
296
Seiten
VERLAG
Humanitas
GRÖSSE
1,6
 MB

Mehr Bücher von Horia-Roman Patapievici

O idee care ne suceste mintile O idee care ne suceste mintile
2014
Anii urii Anii urii
2019
Despre viata, destin & nostalgie Despre viata, destin & nostalgie
2022
Ogłupiająca idea Ogłupiająca idea
2020

Kund:innen kauften auch