Venirea Domnului Venirea Domnului

Venirea Domnului

O încercare de armonizare a textelor Scripturii

    • 6,99 €
    • 6,99 €

Beschreibung des Verlags

În dorința de a înțelege tema Venirii Domnului, am privit epistolele lui Pavel adresate bisericii din Tesalonic ca pe o albie care adună afluenți din întreaga Scriptură. Astfel, am fost obligați să facem incursiuni în cărțile Apocalipsa, Daniel, Ezechiel, Zaharia, 1 Corinteni, Matei, 2 Petru, precum și în multe alte texte din Noul Testament, relevante pentru tema propusă. În abordarea noastră, am evitat speculațiile legate de când anume va veni Domnul, atenția rămânându-ne focalizată, pe de o parte, pe încercarea de a armoniza textele care fac referire la această temă, iar pe de altă parte, pe dorința ca Venirea Domnului să ne găsească pregătiți pentru întâlnirea cu El. La Venirea Lui, toți cei care „n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire” (2 Tes. 2:12) vor fi osândiți, în timp ce Hristos va fi „proslăvit în sfinții Săi și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut” (2 Tes. 1:10).

GENRE
Religion und Spiritualität
ERSCHIENEN
2018
1. Juli
SPRACHE
RO
Rumänisch
UMFANG
191
Seiten
VERLAG
Fundația Istoria Binecuvântării
ANBIETERINFO
Clever Grove LLC
GRÖSSE
1
 MB
Palatul de Cristal Palatul de Cristal
2008
Duhul și Țărâna Duhul și Țărâna
2008
Evanghelia după Matei Evanghelia după Matei
2001
Evanghelia după Ioan - Ghid de studiu Evanghelia după Ioan - Ghid de studiu
2011
Cuvântul o lumină pe cărarea mea Cuvântul o lumină pe cărarea mea
2016
Cunoaște-ți rolul în familie Cunoaște-ți rolul în familie
2013