Baieții Străzii Baieții Străzii

Baieții Străzii

    • 3,99 €
    • 3,99 €

Publisher Description

Cu acţiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginaşe aflate în sărăcie şi lipsuri, Băieţii străzii spune povestea unui grup de copii, deveniţi adolescenţi, de la periferia societăţii. Trăind de pe o zi pe alta, Creţu, Caşu, Guriţă, Chioru, Alduccio şi prietenii lor duc o existenţă precară, având slujbe de ocazie, săvârşind furtişaguri mărunte şi prostituându-se. Personajele lui Pasolini străbat un itinerar picaresc, alcătuit din evenimente comice, tragice, groteşti. Avându-şi rădăcinile în mişcarea neorealistă din anii ’50, Băieţii străzii este un omagiu plin de nostalgie şi de afecţiune adus unei întregi clase sociale aflate în pericol de a fi uitată. Cenzurat, criticat de specialişti şi blamat de publicul larg la apariţia sa, romanul lui Pasolini a fost, în cele din urmă, recunoscut universal drept o capodoperă a literaturii mondiale datorită forţei şi vitalităţii sale incontestabile.
Pasolini a fost un artist şi un gânditor care a încercat nu să-şi rezolve contradicţiile, ci mai degrabă să le materializeze pe deplin. The New York Times Pasolini era într-o permanentă căutare, întotdeauna deschis la moduri diferite de a privi lucrurile. Jytte Jensen, curator al retrospectivei Pasolini la Muzeul de Artă Modernă din New York

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2020
4 May
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
304
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
SIZE
2.3
MB

More Books by Pier Paolo Pasolini

Theorem Theorem
2023
Terracina Terracina
2024
La larga carretera de arena La larga carretera de arena
2024
Cartas luteranas Cartas luteranas
2017
Poeta delle Ceneri Poeta delle Ceneri
2023
La poesía no se consume La poesía no se consume
2022