Sufletul lumii Sufletul lumii

Sufletul lumii

    • 9,99 €
    • 9,99 €

Publisher Description

Traducere de Andreea Eșanu

 

Sufletul lumii, una dintre ultimele cărți ale marelui filozof britanic, este socotită o capodoperă prin bogăția și limpezimea argumentelor. Roger Scruton își propune să doboare două tipuri de reducționism al paradigmei scientiste: mai întâi, religia nu este doar o explicație alternativă a lumii, în concurență cu cea rațională, și apoi, ea nu se reduce la un set de fenomene de resortul sociologiei sau al psihologiei evoluționiste. Astfel, căutarea lui Dumnezeu, în sensul vizat de Scruton, nu are nimic în comun cu soluțiile iluzorii și deja stereotipe la problemele vieții actuale, ci trebuie înțeleasă mai curând drept căutarea sufletului dacă nu pierdut, cel puțin primejduit al lumii zilelor noastre. Un suflet care se ascunde și în același timp se revelează în „lumea trăită“: aceea a emoției artistice, a sacrului, a nevoii de dăruire și sacrificiu, într-un cuvânt, a raportului autentic cu noi înșine și cu semenii noștri.

 

„În nici una dintre operele anterioare Roger Scruton nu și-a împletit atât de bine cugetările despre estetică, personalitate, politică și religie… O carte care prin bogăția, amploarea și frumusețea ei poate fi socotită drept una dintre cele mai bune scrieri ale sale.“ — SPENCER CASE, National Review Online

 

„Citindu-l pe Scruton, te delectezi cu claritatea și sobrietatea stilului său și, totodată, te simți condus de un ghid care nu se teme de îndoieli și incertitudini.“ — LAURA KEYNES, Standpoint

GENRE
Fiction & Literature
RELEASED
2023
14 December
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
275
Pages
PUBLISHER
Humanitas
SIZE
2.1
MB

More Books by Roger Scruton

Understanding Music Understanding Music
2016
Wagner's Parsifal Wagner's Parsifal
2020
A cultura importa A cultura importa
2024
The West and the Rest The West and the Rest
2014
Música como arte Música como arte
2021
Our Church Our Church
2014