Secretele succesului Secretele succesului

Secretele succesului

Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent

    • 4,49 €

Descripción editorial

Dale Carnegie spunea că „succesul înseamnă să obţii ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obţinut“.


Dar ce anume îşi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o carieră ascendentă, prieteni de încredere, o familie iubitoare, un trai decent… şi altele asemenea. Desigur, motivele pentru care un om îşi doreşte ceva anume sunt complet personale, însă metodele prin care îşi poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din cartea de faţă au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol. Volumul de faţă a ajuns, cu timpul, să fie cea mai vândută carte motivaţională publicată vreodată.


Sfaturile lui Dale Carnegie vă arată cum să deveniţi un interlocutor agreabil, de ce e bine să faceţi complimente dezinteresate, când e cazul să vă retrageţi dintr-o dispută, ce anume trezeşte dorinţa de cooperare a partenerilor, cum să faceţi o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important e zâmbetul, prin ce strategii vă puteţi autopromova în ochii celorlalţi, în ce fel puteţi adresa critici fără să provocaţi resentimente, de ce e recomandat să vă admiteţi propriile greşeli înainte de a le face reproşuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că „vorba dulce mult aduce“, cum să răspundeţi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea şi începe brutalitatea, de ce nu funcţionează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să vă ajutaţi ajutându-i pe ceilalţi — şi multe altele.


Carnegie dovedeşte că, în cele din urmă, ceilalţi ne vor trata exact aşa cum îi tratăm. Comportamentul interlocutorilor oglindeşte propriul comportament.


Dale Carnegie (pe numele lui real Dale Carnegey) s-a născut pe 24 noiembrie 1888 la o fermă săracă din Missouri şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. Este considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului XX.


După absolvirea facultăţii, vinde cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi obţine câteva roluri ca actor la New York, fără mare succes. În 1912, este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi autor de mare succes a lui Dale Carnegie.


În următorii doi ani, Carnegie îşi rafinează cursul, venind în întâmpinarea dorinţei americanului mediu de a-şi întări încrederea în sine. Îşi schimbă numele din Carnegey în Carnegie, ceea ce reprezintă o mişcare de marketing inspirată. Începe să publice diverse materiale în care-şi prezintă în mod sistematizat ideile; în 1926, acestea vor fi adunate într-o carte despre vorbirea în public — Public Speaking: A Practical Course for Business Men.


În 1936, Dale Carnegie publică How To Win Friends and Influence People, cartea de faţă, care a înregistrat încă de la publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare, considerată opera de referinţă a lui Carnegie, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. Ea a fost tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, iar în limba română a apărut la Curtea Veche pentru prima dată în anul 1997. O altă lucrare de referinţă, publicată în 1948, este How to Stop Worrying and Start Living, apărută în limba română la Curtea Veche Publishing sub titlul Lasă grijile, începe să trăieşti — o colecţie de sfaturi uşor de pus în aplicare pentru a face faţă mai bine stresului. Dintre cărţile lui Dale Carnegie, aceasta a avut cel mai mare succes în Europa.


Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La mai bine de jumătate de veac de la moartea lui, cărţile sale sunt la fel de solicitate ca în primii ani după lansare.


Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a unor metode prin care ne putem optimiza relaţiile cu semenii şi cu lumea au fost continuate de Fundaţia Carnegie. Cursurile pe care Carnegie însuşi le-a iniţiat şi predat sunt frecventate şi astăzi de zeci de mii de oameni din întreaga lume, confirmând actualitatea şi utilitatea metodelor scriitorului. Aprofundarea acestor practici e vitală pentru toţi cei care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale.

GÉNERO
Negocios y finanzas personales
PUBLICADO
2018
3 de noviembre
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
287
Páginas
EDITORIAL
Curtea Veche Publishing
TAMAÑO
1,3
MB
Como ganar amigos e influir sobre las personas Como ganar amigos e influir sobre las personas
1937
How to Win Friends and Influence People How to Win Friends and Influence People
2024
How to Win Friends & Influence People How to Win Friends & Influence People
2024
Cómo ganar amigos e influir sobre las personas Cómo ganar amigos e influir sobre las personas
2023
How to Win Friends and Influence People How to Win Friends and Influence People
2018
Cómo suprimir las preocupaciones y disfrutar de la vida Cómo suprimir las preocupaciones y disfrutar de la vida
2000
Alchimistul Alchimistul
2011
Măiestrie Măiestrie
2020
Legile naturii umane Legile naturii umane
2020
Arta războiului Arta războiului
2013
Biblia Investițiilor În Criptomonede Biblia Investițiilor În Criptomonede
2021
Tată bogat, Tată sărac Tată bogat, Tată sărac
2023