Apa grea: O școală a cercetării științifice și tehnologice românești, o paradigmă în sensul lui Kuhn Apa grea: O școală a cercetării științifice și tehnologice românești, o paradigmă în sensul lui Kuhn

Apa grea: O școală a cercetării științifice și tehnologice românești, o paradigmă în sensul lui Kuhn

Publisher Description

Din poziția de simplu angajat al Fabricii de apă grea Drobeta Turnu Severin, ca inspector în asigurarea calității, șeful laboratoarelor de control distructiv și nedistructiv, și în final șeful serviciului de asigurarea calității, am avut onoarea să particip, între 1983 și 1993, la cel mai mare proiect tehnico-științific din România acelor vremuri, care a implicat universități, nenumărate institute de cercetare, institute de proiectare, fabrici și firme de construcții-montaj, care, forțate să folosească exclusiv materii prime, materiale și soluții românești, au fost nevoite să cerceteze, inoveze și să pună în aplicare, zilnic, tehnologii unice pentru România și soluții specifice pentru îmbunătățirea acestora.
În această lucrare evidențiez colaborarea strânsă dintre toate aceste entități, care a permis dezvoltarea unei componente importante din cadrul programului nuclear românesc, și a pus bazele cunoașterii științifice și tehnologice pentru întreaga evoluție ulterioară a activităților din domeniul nuclear, și nu numai. Deși există multe cărți și articole pe tema istoriei apei grele în România, în această lucrare abordez acest subiect dintr-un punct de vedere inedit, punând accentul pe strânsa colaborare dintre universități, institutele de cercetare științifică și tehnologică, institutele de proiectare, fabricile de producere a utilajelor și echipamentelor, întreprinderile de construcții-montaj, și specialiștii fabricii de apă grea, creându-se astfel o comunitatea informală, chiar o școală în cadrul căreia s-a creat o disciplină științifică și tehnologică fără precedent, și o emulație specială pentru cercetare și inovare. În acest scop am analizat inclusiv documente care nu au mai fost utilizate până în prezent în astfel de studii. Și toate aceste aspecte sunt discutate prin prisma unui participant direct și activ la construcția, punerea în funcțiune și exploatarea fabricii de apă grea, fiind timp de 10 ani (în perioada 1983 - 1993) angajat al fabricii de apă grea, ca inspector de calitate, punerea în funcțiune a laboratoarelor de control distructiv și nedistructiv ale fabricii de apă grea, și șef al serviciului de asigurarea calității al acestei fabrici, în care calitate am elaborat primul manual de asigurarea calității al fabricii cu proceduri de execuție și punctele de inspecție și testare specifice, pe baza normelor generale elaborate de proiectant și a standardelor canadiene și americane.
În cazul apei grele produse în România, voi demonstra în această lucrare că aceasta corespunde unei paradigme în sensul lui Thomas Kuhn din The Structure of Scientific Revolutions, având caracteristicile specifice și trecând prin toate fazele specificate de acesta în cazul unei paradigme.

GENRE
Business & Personal Finance
RELEASED
2022
5 December
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
59
Pages
PUBLISHER
Nicolae Sfetcu
PROVIDER INFO
Draft2Digital, LLC
SIZE
918.5
KB
Solaris, Directed By Andrei Tarkovsky - Psychological And Philosophical Aspects Solaris, Directed By Andrei Tarkovsky - Psychological And Philosophical Aspects
2019
Emoțiile și inteligența emoțională în organizații Emoțiile și inteligența emoțională în organizații
2020
Philosophy of Blockchain Technology: Ontologies Philosophy of Blockchain Technology: Ontologies
2019
Corupţie: Globalizare - Neocolonialism Corupţie: Globalizare - Neocolonialism
2014
The Birds World The Birds World
2011
Technologies de l'information et de la communication en Roumanie - Analyse comparative avec l'UE, impact social, défis et opportunités, orientations futures Technologies de l'information et de la communication en Roumanie - Analyse comparative avec l'UE, impact social, défis et opportunités, orientations futures
2024
Din Carpați până-n Urali și din Urali până-n Tatra Din Carpați până-n Urali și din Urali până-n Tatra
2023
Cele trei dimensiuni ale creației la Anda Cadariu Cele trei dimensiuni ale creației la Anda Cadariu
2022
PANDEMIE PANDEMIE
2020
Lebedele sălbatice – Дикі лебіді (română – ucraineană) Lebedele sălbatice – Дикі лебіді (română – ucraineană)
2021
Visul meu cel mai frumos – Мій найпрекрасніший сон (română – ucraineană) Visul meu cel mai frumos – Мій найпрекрасніший сон (română – ucraineană)
2022
Lumea Gândacilor Lumea Gândacilor
2019