Apa proaspata pentru flori Apa proaspata pentru flori

Apa proaspata pentru flori

    • 7,49 €
    • 7,49 €

Description de l’éditeur

Violette Toussaint este administratoarea unui cimitir dintr-un orășel din Burgundia. Diferiții participanți la înmormântări, vizitatorii fideli sau colegii – groparii, îngrijitorii și un preot – îi frecventează biroul ca să se încălzească, iar acolo râsul, camaraderia și, uneori, lacrimile oaspeților fac casă bună cu cafeaua pe care le-o oferă gazda. Aceasta din urmă își trăiește viața în ritmul confidențelor vizitatorilor ei, după caz, amuzante sau mișcătoare.

Programul lui Violette, mereu același, e dat peste cap într-o bună zi de sosirea lui Julien Seul – un comisar de poliţie din Marsilia –, care ține cu tot dinadinsul să împrăștie cenușa mamei sale, răposată de curând, peste mormântul unui necunoscut. În scurt timp devine limpede că gestul inexplicabil al lui Julien e strâns legat de trecutul complicat al lui Violette.

Cu Apă proaspătă pentru flori, Valérie Perrin le oferă cititorilor o poveste mișcătoare, spusă pe un ton intim, despre o femeie care, în ciuda tuturor piedicilor, crede neabătut în fericire.

„Uluitor.“ Unidivers

„Aplauze furtunoase. Și vă rugăm să ne credeți că termenul de «furtunoase» nu e deloc exagerat.“ La Marseillaise

GENRE
Policier et suspense
SORTIE
2021
22 juin
LANGUE
RO
Roumain
LONGUEUR
544
Pages
ÉDITIONS
Litera Media Group
TAILLE
4,2
Mo

Plus de livres par Valérie Perrin

Changer l'eau des fleurs Changer l'eau des fleurs
2018
Les Oubliés du dimanche Les Oubliés du dimanche
2015
Trois Trois
2021
Cambiare l'acqua ai fiori Cambiare l'acqua ai fiori
2019
Fresh Water for Flowers Fresh Water for Flowers
2020
Tre Tre
2021

D’autres ont aussi acheté

Cartea copiilor pierduți Cartea copiilor pierduți
2022
Portocala sangerie Portocala sangerie
2021
Din cer au cazut trei mere Din cer au cazut trei mere
2021
Sora soare. Povestea Electrei Sora soare. Povestea Electrei
2021
Îngerul de la Marchmont Hall Îngerul de la Marchmont Hall
2020
Sora perla. Povestea lui Cece Sora perla. Povestea lui Cece
2020