Nu sunt eu

O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic. În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la um - bră. Şi am visat un vis nemaivisat. În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.

În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor: – Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor. A fost frumos. În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce. În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos. În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită. În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos.