Proscrișii

… Ionela se studia în oglindă. Piept frumos, de lebădă cugeta ea. Mijlocel subțirel, de viespe. Șoldurile pline și tari, continuând cu picioare lungi, de balerină. Da, putea fi mulțumită de prima impresie. Își țuguie buzele pline și le atinse cu „strugurelul“ împotriva vântului rece de afară. Ochii mari, albaștri și limpezi priveau cu încredere la imaginea din oglindă. Ovalul feței se profila blând printre pletele castanii. Fruntea luminoasă, fără umbră de rid pe ea, îi dădea un aer de noblețe.


Da, sunt frumoasă, concluzionă ea. Numai iubirea lipsește... Și-atât de mult tânjesc s-o întâlnesc. Fie ea și dureroasă, numai să fie. Nu, nu se poate să fie dureroasă. Sunt o fată bună și cuminte. Mi se cuvine mai mult. Ar putea fi un bărbat zvelt, cu ochi căprui, cu figură aspră. Da, mi-ar plăcea să aibă o figură aspră, cu adevărat bărbătească. De unde însă să-l găsești? îi aminti conștiința. Te învârți numai între fete și femei. Pe vremuri, se mai făcea o clacă, o serată dansantă, o horă... Acum, numai cluburi de noapte, unde auzi numai prostii și vezi numai posedați de băutură sau de plante etnobotanice. Surogatele alea cu inele în urechi și cu capete rase numai a bărbați normali nu arată.


Deci, un bărbat normal, șopti ea și se trezi la realitate. Na, că încep să vorbesc singură, ca o nebună. Mai bine plec la gară pe jos, să mai văd oameni, să simt că trăiesc...