Creștinism și liberalism Creștinism și liberalism

Creștinism și liberalism

Publisher Description

Deși a văzut lumina tiparului în urmă cu 100 de ani, cartea lui J. Gresham Machen este la fel de valabilă astăzi pe cât a fost la momentul publicării ei. Machen atacă liberalismul teologic care s-a ridicat de-a lungul ultimilor circa 150 de ani împotriva învățăturii istorice a Bisericii în doctrinele fundamentale ale creștinismului biblic. În această carte, Machen demonstrează că liberalismul este, în fapt, o religie total diferită, departe de creștinismul biblic și istoric, având principii fundamental diferite de acesta, deși folosește aceeași terminologie. Principala diferență între liberalism și alte mișcări necreștine ce încearcă să folosească același limbaj este că, în timp ce acestea pleacă din start de la afirmații doctrinare eretice, liberalismul pretinde că reprezintă creștinismul biblic, dar o face redefinind termenii.

Machen analizează șase domenii specifice ale teologiei în care liberalismul este diferit de creștinismul adevărat: importanța doctrinei, natura lui Dumnezeu și natura omului, Biblia, Persoana și identitatea lui Hristos, planul și țelul mântuirii, și rolul și importanșa Bisericii. Analiza lui Machen constituie una dintre cele mai bune teze apologetice scrise în ultimii 100 de ani pentru a contracara liberalismul, stabilind importanța doctrinei biblice și punând în contrast, punct cu punct, învățăturile liberalismului și cele biblice în cele șase mari domenii ale teologiei. Lucrarea lui Machen a fost nominalizată în primele 100 de cărți din secolul al XX-lea de către revistele World Magazine și Christianity Today.

GENRE
Religion & Spirituality
RELEASED
2025
2 January
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
232
Pages
PUBLISHER
Editura MAGNA GRATIA
SIZE
2.3
MB
Christianity and Liberalism Christianity and Liberalism
2012
Christianity and Liberalism Christianity and Liberalism
2020
What Is Faith? What Is Faith?
2013
Christianity and Liberalism (ESV Bible Reference Included) Christianity and Liberalism (ESV Bible Reference Included)
2018
Christianity and Liberalism Christianity and Liberalism
2018
The Origin of Paul's Religion The Origin of Paul's Religion
2013