Eternul feminin

Aforismul mai mult trădează decât dezvăluie o personalitate. Vizând o transcendență, o sublimare reflexivă, depersonalizarea empirică este subînțeleasă, rămânând indiciile, nici ele sigure, ale figurii spiritului creator. În aforism intră mai multe componente de care trebuie să ținem seama în strădania unei înțelegeri adecvate. Experiența de viață, puterea cugetării și a expresiei, psihologia creatorului sunt elemente indispensabile. Mai trebuie ținut cont însă de specificul estetic al genului, de istoria lui. Un adevăr elementar și izbitor este că filozofii moraliști sunt îndeobște sceptici în privința omului, a calităților sale. Impulsul pedepsitor, necruțător și disprețul sarcastic devin parcă nota comună a acestora. Socrate, Diogene, cinicul Heraclit din Efes, Xenofon, Montaigne, La Rochefoucault, Chamfort, Schopenhauer, Nietzsche etc. sunt dovada peremptorie. Nu meditezi asupra naturii umane dacă ai fi împăcat cu datele oferite de aceasta. Starea de creație, gândul așternut înseamnă, de regulă, o stare agonală, un impact de conștiință. Concepția pesimistă se justifică, paradoxal, și din punct de vedere estetic. Rotunzimea și memorabilitatea se obțin prin antagonisme ori paralelisme frapante. A provoca, mărind chiar proporțiile unui fenomen moral de dragul unui efect de expresie, uneori neintenționat, constituie un demers firesc. Și Ibrăileanu se plasează în linia moraliștilor clasici, care judecă lumea din perspectiva unui model ideal, centrat pe armonia interioară a individului.


Ion Dună