Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă

Iubire Periculoas‪ă‬

Volumul 5. Cursa Condamnaților

    • 5.0 • 18 Ratings
    • £4.49
    • £4.49

Publisher Description

H A R R I S
Îl ţineam în lanţuri, adânc îngropat în cel mai întunecat colţ al fiinţei mele.
Veşnic speriat că, într-o zi, va prelua complet controlul.
Acum, asta era singura opţiune.
Ca să fac faţă durerii şi chinului ce urma, trebuia să devin bestia ce se hrănea din durere şi chin.

K A T H E R I N E
Alegerile mele ne-au adus pe amândoi aici, dar nu regret nimic.
O să lupt alături de el până la ultima secundă de viață.
Vom ieşi din infern.
Sau vom muri încercând.

O închisoare de maximă securitate.
35 dintre cei mai periculoşi criminali ai lumii.
Un joc în care nu supraviețuirea este premiul cel mare, ci libertatea.

Orice greşeală trebuie să fie plătită, iar locul cel mai potrivit pentru asta, este acolo unde nu există nicio diferenţă între bine şi rău. Între victimă şi prădător.
Harris va lupta mai aprig decât a făcut-o vreodată, deşi corpul îi cedează, amintirile încep să se şteargă şi inima i se stinge. Katherine ajunge o ţintă între criminali, dar ea nu mai este aceeaşi persoană pe care a lăsat-o acasă cu luni în urmă. Noua ei putere îl sperie şi îl fascinează, dar este oare capabil să-i dea voie să lupte alături de el, când tot ceea ce-și dorește este să-i fie scut?
O furie la fel de veche precum sângele familiei este pe cale să scape de sub control, iar răzbunarea finală îi poate distruge pe toţi.
Cât de departe este dispus să ajungă Harris pentru a o salva pe ea? În pragul propriului său colaps, iubirea îl vindecă sau îl transformă într-un monstru mai înfiorător decât a fost vreodată?
Puii de lup au crescut.
Sunt pregătiți de luptă.
Libertatea sau moartea. Nu va mai exista niciodată o cale de mijloc.
Să înceapă Jocul!

GENRE
Young Adult
RELEASED
2020
20 November
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
1,209
Pages
PUBLISHER
Georgiana Ștefănescu
SIZE
36.8
MB

More Books by Georgiana Ștefănescu

Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2021
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2023
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2021
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2023
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2021
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2021

Customers Also Bought

Păcate în paradis Păcate în paradis
2023
Heat Heat
2022
Descătușarea Descătușarea
2024
Trei metri deasupra cerului Trei metri deasupra cerului
2018
Legați prin onoare Legați prin onoare
2023
Heat Heat
2023