Neranțula

Istrati e povestitor înnăscut, darul de a comunica impresiile e, desigur, mobilul ce l-a călăuzit să cunoască viața, bogată, multiplă în șerpuirea ei neîntreruptă. Materialul povestirilor sale, înainte de a trece prin filtrul purificator al artei, a fost extras din realitatea înconjurătoare, pe care scriitorul a scrutat-o cu ochi atent și înțelegător.


Dacă, prin atitudine, Panait Istrati apare un revoltat și un detestator acerb al omului, pe care îl vede meschin, interesat și pornit a răsplăti binele prin rău, evocarea sugestivă a narațiunilor sale ne arată un scriitor plin de cea mai caldă umaninate. În realitate, Istrati iubește viața și pe om, cu simpla deosebire că sensibilitatea lui freamătă de simpatie, mai ales în fața suferinții celor umili. Pe aceștia i-a cunoscut de-aproape, cu ei a împărțit amarul unei existențe tulburate, pe ei i-a iubit, fiindcă și-a legat cei mai frumoși ani ai vieții de cei mulți și anonimi, apoi i-a descris în linii sigure, evocatoare, întrupând poezia unei umanități mizere, care-și târăște zilele în promiscuitatea impulsurilor, ce nu disting între bine și rău.


Pompiliu Constantinescu