Pas cu pas Pas cu pas

Pas cu pas

    • 3,99 €
    • 3,99 €

Publisher Description

„Am adunat în această carte momente din viața publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru președinție. Am inclus în ea și lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozității celorlalți. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am prețuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar și prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învățat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva și profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit și tot ceea ce am înțeles de-a lungul unei vieți cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viața mea privată a fost, pentru cei mai mulți, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi-am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viața simplă, de zi cu zi: calmul, discreția, înțelegerea. Au fost bunuri prețioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu-le sursa, le pun în pericol.“ Klaus Iohannis

GENRE
Biography
RELEASED
2016
14 June
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
289
Pages
PUBLISHER
Curtea Veche
SIZE
4.9
MB