Regele dimineţii

Puţine dintre volumele de poezie ale cavalerilor optzecişti mai reuşesc în ziua de azi să fie la fel de intense, la fel sugestive, la fel de substanţiale ca acelea din perioada consacrării autorilor lor. Regele dimineţii al lui Alexandru Muşina reuşeşte însă să ne transporte pe deplin într-o lume a unei dureri existenţiale, nu lipsită de ludic şi experimentalism, care devine tot mai pregnantă pe măsură ce înaintăm cu lectura. Un volum pe care l-am citit cu aceeaşi înfiorare cu care, odinioară, citeam Budilla Expres.