Spune da vieții Spune da vieții

Spune da vieții

    • 8,49 €
    • 8,49 €

Publisher Description

La unsprezece luni după eliberarea sa din lagărele naziste în care și-a pierdut aproape toată familia, Viktor E. Frankl ține o serie de conferințe publice la Viena, orașul unde s-a întors să profeseze.
În ele, psihiatrul care curând va deveni cunoscut în toată lumea își prezintă reflecțiile despre sensul existenței, reziliență și impor­tanța unei vieți trăite deplin, chiar și atunci când avem de înfrun­tat cele mai grele obstacole.
Convingerea lui fundamentală, pe care experiența războiului n-a făcut decât să i-o întărească și să i-o clarifice, este că fiecare criză conține o șansă. În ciuda ororilor de nedescris ale lagărului, Frankl învățase de la colegii de detenție că este întotdeauna posi­bil să spui „da“ vieții. Prelegerile incluse în acest volum subliniază și o altă temă care va deveni un leitmotiv al întregii lui opere și activități profesionale: respingerea tendințelor reducțio­niste din psihoterapie – și mai general din interpretarea lumii și a ființei ome­nești – și „reumanizarea“ medicinei.
Cuvintele lui reverberează peste decenii, dovedindu-se tulbu­rător de relevante pentru lumea de azi și pentru perioada de răs­turnări și recon­siderări culturale și umane pe care o trăim cu toții.
„Această carte admirabilă își depășește contextul originar, oferindu-ne înțelepciune și îndrumare.“
Publishers Weekly
„Șaptezeci de ani mai târziu, filozofia lui Frankl este în continuare o sursă de inspirație.“
Kirkus Reviews

GENRE
Health & Well-Being
RELEASED
2022
31 March
LANGUAGE
RO
Romanian
LENGTH
144
Pages
PUBLISHER
Litera Media Group
PROVIDER INFO
PublishDrive Inc.
SIZE
2.7
MB
Το Νόημα της Ζωής Το Νόημα της Ζωής
2011
Le thérapeute et le soin de l'âme Le thérapeute et le soin de l'âme
2025
Gdy życie zdaje się nie mieć sensu. Psychoterapia na dziś Gdy życie zdaje się nie mieć sensu. Psychoterapia na dziś
2025
Sede de sentido Sede de sentido
2021
Le Dieu inconscient Le Dieu inconscient
2025
Lẽ Sống Lẽ Sống
2023