Thich Nhat Hanh Thich Nhat Hanh

Thich Nhat Hanh

O viață trăită conștient

    • USD 11.99
    • USD 11.99

Descripción editorial

Una dintre învățăturile lui Thich Nhat Hanh este că fiecare om trăiește într-o continuă legătură cu cei din jurul său, dar și cu natura.
Nu putem exista în afara lumii care ne înconjoară, ci doar prin raportare la aceasta. Viața maestrului este dovada cea mai puternică a acestei concepții, pentru că întreaga sa gândire și activitate, care a schimbat percepția asupra spiritualității tradiționale, s-a dezvoltat în relație cu numeroși factori sociali și politici, dar și cu personalități remarcabile.
Născut în Vietnam în 1926, THICH NHAT HANH a fost un martor lucid la distrugerile războiului și conflictele interne ale țării. Reflecțiile sale pe marginea dezastrului au pus bazele unei revoluții a principiilor budiste tradiționale. Pentru maestrul Zen, contemplarea și dezvoltarea spirituală nu pot avea sens fără acțiunile politice și sociale pe care s-a simțit chemat să le întreprindă.
Vederile sale cuprinzătoare s-au ridicat însă deasupra particularităților societății. Conform acestora, oamenii sunt interconectați și se află într-o comuniune neîntreruptă cu natura. Biografia maestrului iluminat dezvăluie un parcurs extraordinar care fascinează și invită la meditație.

GÉNERO
Religión y espiritualidad
PUBLICADO
2022
18 de octubre
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
247
Páginas
EDITORIAL
Curtea Veche Publishing
VENTAS
SC CURTEA VECHE PUBLISHING SRL
TAMAÑO
1.1
MB

Más libros de Céline Chadelat

Les incroyables pouvoirs de la parentalité Les incroyables pouvoirs de la parentalité
2024
Le mois d'or. Nouvelle édition augmentée Le mois d'or. Nouvelle édition augmentée
2021
Thich Nhât Hanh, une vie en pleine conscience Thich Nhât Hanh, une vie en pleine conscience
2016
Le mois d'or - Bien vivre le premier mois après l'accouchement Le mois d'or - Bien vivre le premier mois après l'accouchement
2019
Thich Nhat Hanh Thich Nhat Hanh
2018