Pericolul Pândește Peste Tot Pericolul Pândește Peste Tot

Pericolul Pândește Peste Tot

Manual de evitare a pericolului

    • 5,99 €
    • 5,99 €

Descrizione dell’editore

Lila, fără adăpost și singură, după ani de cutreierat ținuturile rurale din America devastată de Marea Criză, intră într-o biserică dintr-un orășel din Iowa pentru a se feri de ploaie. Prin această alegere va aprinde o poveste de dragoste și o controversă care-i vor schimba viața: în scurt timp devine soția unui pastor, John Ames, și începe o nouă existență cu o dimensiune spirituală care-i fusese necunoscută până atunci.
Neglijată de cea care-o adusese pe lume, Lila a fost salvată de Doll, o tânără vagaboandă care i-a oferit o copilărie plină de lipsuri. Și-au clădit o viață împreună, trăind de azi pe mâine, și, în ciuda micilor incidente și a clipelor de disperare, existența lor a fost presărată cu momente de bucurie și iubire. Ajunsă în Galaad, Lila se străduiește să reconcilieze experiența greutăților și a familiei improvizate cu viziunea creștină a soțului ei, care, în mod paradoxal, îi judecă pe cei pe care ea îi iubește.
Marilynne Robinson, una dintre cele mai iubite și mai apreciate autoare ale Americii, se întoarce în orașul Galaad pentru a relata povestea de neuitat a unei copilării trăite la marginea societății, în frică, venerație și uimire.
„Lila este o carte cu adevărat minunată: proză de o mare frumusețe, poveste încântătoare; și admirabilă din punct de vedere moral. După ce o citești, lumea pare mai uluitoare, mai plină de uimire și de mister, ca și cum tocmai te-ai fi îndrăgostit. Aș vrea să-i pot convinge pe toți cei care cumpără vreodată o carte să o citească pe aceasta.”
Spectator

GENERE
Narrativa e letteratura
PUBBLICATO
1900
30 gennaio
LINGUA
RO
Romeno
PAGINE
224
EDITORE
Litera Media Group
DIMENSIONE
37,9
MB

Altri libri di David O'Doherty

The Summer I Robbed A Bank The Summer I Robbed A Bank
2021
Ο Κίνδυνος Πραγματικά Είναι Παντού - Επικίνδυνο Σχολείο Ο Κίνδυνος Πραγματικά Είναι Παντού - Επικίνδυνο Σχολείο
2018
Ο Κίνδυνος Εξακολουθεί Να Είναι Παντού - Προσοχή Στο Σκύλο! Ο Κίνδυνος Εξακολουθεί Να Είναι Παντού - Προσοχή Στο Σκύλο!
2017
Danger Really Is Everywhere: School of Danger (Danger is Everywhere 3) Danger Really Is Everywhere: School of Danger (Danger is Everywhere 3)
2016
Κίνδυνος Παντού Κίνδυνος Παντού
2016
Danger is Still Everywhere: Beware of the Dog (Danger is Everywhere book 2) Danger is Still Everywhere: Beware of the Dog (Danger is Everywhere book 2)
2015