David Brainerd David Brainerd

David Brainerd

O, de n-aș zăbovi niciodată în călătoria mea spre Cer!

発行者による作品情報

În anul 1742, colegiul Yale l-a exmatriculat pe David Brainerd.

Pe parcursul lunilor anterioare fusese aprins focul unei treziri spirituale în campusul studențesc. Pe măsură ce trezirea a crescut și a atras în ea tot mai mulți studenți zeloși, au apărut tensiuni între ei și cadrele sceptice ale facultății, astfel că în consiliul director s-a luat decizia de a le interzice studenților chiar să insinueze că vreunul dintre profesori ar fi fost „ipocrit, carnal sau neconvertit”.

Nu a trecut mult timp și cineva a raportat că Brainerd ar fi făcut unele comentarii nepotrivite de acest fel și, deși el era cel mai bun student din clasa lui, Brainerd a fost exmatriculat. La această tragedie s-a adăugat faptul că, pentru a putea sluji oficial în Connecticut, era nevoie să fi absolvit studiile la Yale, Harvard sau la o universitate din Europa. Visurile și dorințele lui Brainerd de a ajunge păstor au fost spulberate. Acesta a fost un moment foarte dificil din viața lui, așa cum explică John Piper, astfel că Brained s-a simțit rupt de chemarea vieții sale.

Acest eveniment a fost tragic, având în vedere că David Brainerd avea să moară destul de repede, la vârsta de 29 de ani. Numai că avem aici o scurtă biografie a vieții lui, o poveste de viață care merită să fie spusă în repetate rânduri. O mărturie de viață care nu are de-a face cu exmatricularea, ci cu ceea ce Dumnezeu a făcut prin el în acei câțiva ani dintre exmatricularea și moartea sa.

ジャンル
宗教/スピリチュアル
発売日
2024年
12月31日
言語
RO
ルーマニア語
ページ数
36
ページ
発行者
Editura MAGNA GRATIA
販売元
Ninel Lazar
サイズ
1.3
MB
Free Grace Broadcaster - Issue 171 - The Majesty of God Free Grace Broadcaster - Issue 171 - The Majesty of God
2015年
Brothers, We Are Not Professionals Brothers, We Are Not Professionals
2002年
Letter to a Friend Letter to a Friend
2014年
La majestad de Dios La majestad de Dios
2016年
The Satisfied Soul The Satisfied Soul
2017年
Let the Nations be Glad Let the Nations be Glad
2020年