Gențiane

Cum se percepe o femeie pe sine însăși sau cum – prin ce lentile distorsionante, cu ce preconcepții induse de o educație cvasipatriarhală – îi vede ea pe ceilalți? Care sunt granițele libertății ei de opțiune și ce obstacole întâlnește voința ei de a juca alte roluri decât acelea ce i sunt tradițional atribuite? Poate o femeie – mai bine zis, i se îngăduie – să aspire a fi și altceva decât mamă, soră, fiică, soție etc. – atribute care o descriu doar din perspectiva relațiilor ei cu alții, nu prin ceea ce este ea însăși?! Sunt întrebări identificabile în țesătura narativă a cărților Cellei Serghi. Eroinele acestei autoare se revoltă împotriva unei ordini sociale rigide, vor să și afirme identitatea – feminină și nu doar –, impulsionate nu atât de mult invocata fantasmă a „căutării fericirii“ (temă asociată de critică, în virtutea unei inerții de judecată, așa numitei „literaturi feminine“), cât de o firească, omenească nevoie de integrare și de recunoaștere.