Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă

Iubire Periculoasa‪̆‬

Volumul 3. Dușmani De Sânge

    • ¥1,100
    • ¥1,100

発行者による作品情報

K A T H E R I N E

Nu am ştiut cât de tare îl pot iubi până în momentul în care am simţit gustul morţii.

Ei sunt aici.

Îmi urmăresc fiecare pas și așteaptă momentul potrivit pentru atac.

Vânătoarea se apropie de final şi, oricare ar fi deznodământul, vor curge râuri de sânge.

H A R R I S

Nu am simţit niciodată satisfacţia unei crime, a torturii.

O simt acum.

Iubirea m-a adus la viaţă, trăiesc şi respir prin Katherine.

Tot iubirea pentru ea m-a transformat într-un adevărat monstru.



Katherine Wrise nu va mai fi niciodată o adolescentă obişnuită.
A ştiut asta din ziua în care Harris Stone a privit-o pentru prima dată.

Duşmanul este mai puternic decât au estimat, iar Katherine conştientizează din ce în ce mai tare pericolul la care este expusă. Despărţirea de Harris nu a fost niciodată o opţiune pentru ea, dar în pragul colapsului, începe să simtă cedarea iubitului ei, iar asta o îngrozeşte mai tare
decât fantoma ce pare să o bântuie de luni întregi.
Harris este capabil să dea foc întregului oraş pentru a pune capăt calvarului, dar în fiecare zi se izbeşte de piste false, iar orice pas greşit devine o nouă capcană mortală în care iubita lui este întotdeauna victimă.

La început, Carter Gunn a reprezentat doar un nume înfiorător pentru Katherine, un monstru fără chip. Creatorul lui Hawk. Dar acum, inteligența şi rezistenţa ei nu îi mai rămân indiferente. Intenţiile lui bune se dovedesc a fi uneori adevărate jocuri meschine, menite să creeze o nouă asasină perfectă.

Abia în pragul morţii, Kath o să descopere că demonul şi fantoma
îşi doresc amândoi inima ei, dar nu în acelaşi fel.

ジャンル
ヤングアダルト
発売日
2021年
3月24日
言語
RO
ルーマニア語
ページ数
1,152
ページ
発行者
Georgiana Ștefănescu
販売元
Georgiana Stefanescu
サイズ
11
MB
LYCAN LYCAN
2025年
Trandafirul Din Mlaștină Trandafirul Din Mlaștină
2025年
Trandafirul Din Mlaștină Trandafirul Din Mlaștină
2025年
Fulgi De Cenușă Fulgi De Cenușă
2024年
HAWK & HOPE HAWK & HOPE
2024年
Iubire Periculoasă Iubire Periculoasă
2023年
Sinful - Partea II: Nu există iubire fără păcate Sinful - Partea II: Nu există iubire fără păcate
2024年
Sinful - Partea I: Nu există viață fără iubire Sinful - Partea I: Nu există viață fără iubire
2024年
Păcate în paradis Păcate în paradis
2023年
Heat Heat
2022年
Toate Focurile Toate Focurile
2024年
Heat Heat
2023年