Micile ticăloase
-
- ¥950
-
- ¥950
Publisher Description
Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, două fete de unsprezece ani au fost acuzate de crimă și și-au petrecut copilăria în instituții pentru combaterea delincvenței juvenile. În prezent, jurnalista Kirsty Lindsay scrie despre o serie de atacuri îngrozitoare asupra unor tinere turiste aflate în vacanță într-o stațiune de pe litoral. Investigațiile ei o aduc față în față cu Amber Gordon, șefa echipei de curățenie a parcului de distracții. Pentru Kirsty și Amber, este prima dată când se întâlnesc după acea zi neagră, din urmă cu atâția ani. Acum, trăind vieți fundamental diferite – și cu familii inocente pe care trebuie să le protejeze –, vor putea ele să-și păstreze secretul întunecat? Captivantă, scrisă într-un ritm alert, cu un final care-ți va rămâne în minte mult timp după ce o vei termina, „Micile ticăloase“ te duce într-un loc întunecat și înspăimântător în care nu ai mai fost niciodată.
Paginile pline de suspans zboară una după alta, dar ceea ce face specială această carte este senzația de iminență a catastrofei…“ Stephen King
„Hipnotizantă de la prima până la ultima pagină… O carte remarcabilă, plină de suspans.“ Kirkus
„Atât de bună încât mi-aș dori să o fi scris eu.“ Val McDermid