Seductia

Lumea a fost sedusă chiar înainte de-a se naște, pretinde Jean Baudrillard. Afirmația nu este chiar atât de temerară pe cât pare la prima vedere, devenind verosimilă după o analiză a istoriei sale. Deturnarea lumii dintr-un tipar prestabilit, declinarea ei printr-un ceremonial al seducţiei, asta însemnând înainte de toate iluzie, joc, versatilitate, scop, vrajă, amăgire, presupune admiterea unui prim semn, a unei dualităţi subiect-obiect, în drept mai apoi să administreze întreaga coregrafie a binoamelor Bine-Rău şi Frumos-Urât, Realitate-Aparenţă, Chip-Mască. Apoi, acest incipit seductiv, perceput ca „dinamică elementară“ capabilă să elaboreze şi să administreze „echilibrul simbolic al lumii“, induce posibilitatea înţelegerii vieţii ca destin, ca traseu prin care vieţuirea însăşi devine existenţă, câtă vreme manifestările oarecum subversive ale seducţiei permit „lucrurilor să se joace şi să apară în secret, în duel şi în ambiguitate“. Astfel, seducţia are sensul unei mise en abyme a Creaţiei sau a lucrului primordial.


Florin Ardelean