Stalin Stalin

Stalin

O Nouă Biografie a Unui Dictator

    • ¥500
    • ¥500

発行者による作品情報

Iosif Stalin a exercitat puterea supremă în Uniunea Sovietică din
1929 până la moartea sa, în 1953. Pe parcursul acestui sfert de secol, după estimările lui Oleg Hlevniuk, Stalin a ordonat încarcerarea și executarea a nu mai puțin de un milion de cetățeni sovietici pe an. Alte milioane au fost victime
ale foametei care a rezultat direct din aplicarea politicilor sale. Ce l-a condus către o asemenea cruzime? Această biografie esențială, scrisă de autorul cel mai familiarizat cu arhivele din era sovietică, oferă un portret fără precedent, în cel mai fin detaliu, al lui Stalin – omul și dictatorul. Fără a-l mitologiza, fie ca pe un geniu binevoitor, fie ca pe un geniu al răului, Hlevniuk răspunde numeroaselor controverse despre anumite evenimente din viața dictatorului, adunând sute de scrisori
anterior necunoscute, memorii, rapoarte și jurnale, într-o poveste
exhaustivă a vieţii lui Iosif Vissarionovici Djugaşvili, omul
care a lăsat cicatrici greu de vindecat asupra popoarelor
peste care a domnit și care a schimbat cursul istoriei. Captivantă și zguduitoare,
această carte confirmă faptul că Hlevniuk este, probabil, cel mai mare
expert în Stalin. O lectură esențială. Simon Sebag
Montefiore

ジャンル
伝記/自叙伝
発売日
2019年
4月16日
言語
RO
ルーマニア語
ページ数
736
ページ
発行者
Litera Media Group
販売元
PublishDrive Inc.
サイズ
2.7
MB
Seducatorul domn Nae Seducatorul domn Nae
2020年
Hai sa vorbim despre Putin! Hai sa vorbim despre Putin!
2021年