Zahar ars Zahar ars

Zahar ars

    • ¥800
    • ¥800

発行者による作品情報

Traducere și note de Anca Dumitru

 

„Cartea anului 2020“ în publicațiile The GuardianThe EconomistThe Spectator și la NPR • Roman câștigător al Sushila Devi Award 2021 • Nominalizat la Women’s Prize For Fiction 2021

 

Maternitatea ca sursă de împlinire sufletească și dragoste necondiționată este nemilos examinată în impresionantul roman de debut al lui Avni Doshi, căci ambivalența sentimentelor leagă cele două personaje centrale, mamă și fiică – Tara și Antara. Atracția și respingerea până la anulare, după cum înseși numele lor par s-o indice, le poartă pe căile complicate ale memoriei – cea pierdută, cea mult prea acută, cea care-și caută o supapă, cea care tânjește după vindecare. Relația dintre ele se rescrie permanent, și nu de puține ori seamănă cu o vânătoare în care rolurile se schimbă imprevizibil. Pierderea memoriei care o afectează pe Tara e reală? Amintirile Antarei sunt adevărate? Efortul ei de a recupera crâmpeie incerte și emoții irosite se transformă într-un act multistratificat și istovitor de redobândire de sine.

 

„Avni Doshi este o scriitoare de-o precizie chirurgicală și de-o inteligență ascuțită. Acest roman despre resentimentele dintre mamă și fiică și despre rănile profunde și intime din miezul istoriilor de familie taie ca o lamă – deopotrivă periculos și frumos.“ — ELIZABETH GILBERT

ジャンル
小説/文学
発売日
2022年
1月26日
言語
RO
ルーマニア語
ページ数
279
ページ
発行者
Humanitas Fiction
販売元
Humanitas Digital SRL
サイズ
1.1
MB
The First House The First House
2026年
Égett cukor Égett cukor
2023年
Spálený cukor Spálený cukor
2022年
Açúcar Queimado Açúcar Queimado
2021年
Burnt Sugar Burnt Sugar
2020年