Eul detestabil

„În prima ei formă, această carte se chema Un muzeu în labirint. Revăzând-o, i-am schimbat și titlul, permițându-mi să dau ironiei lui Pascal, «le moi est haïssable», un înțeles melancolic. Ce înseamnă «normal» în artă? Față de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare și prea galben; umbrele lui Caravaggio sunt prea brutale; mușchii statuilor lui Michelangelo, prea viguroși; bătăliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velázquez, prea calm; Goya, prea crud. Și unde merg femeile dansând, ca la Botticelli? Unde sunt caii albaștri ca la Gauguin? Courbet exclamă zeflemitor: «Dacă vreți să vă pictez îngeri, arătați-mi-i!». Fraza nu era totuși decât o bravadă a maestrului din Ornans. El însuși știa, desigur, că pictura Renașterii e plină de îngeri pe care nimeni nu i-a văzut și de paradise în care nimeni n-a locuit. Pictorii au închis uneori ochii pentru a vedea mai bine...“ (Octavian Paler)