O noapte furtunoas‪ă‬

În „O noapte furtunoasă“ găsim pe Jupân Dumitrache, negustor cu vază și căpitan în garda civică, pe prietenul său Nae Ipingescu, polițist și tot de „prințipuri liberale", pe Chiriac, tejghetar, om de încredere al lui Jupân Dumitrache și sergent în garda civică, și în fine pe Spiridon, copil de procopseală în casa Jupânului care mai purta și porecla de Titircă inimă-rea. Toți aceștia făceau parte dintr-un acelaș strat social. Jupânul Dumitrache era un personaj autentic din mahalaua bucureșteană a Dealului Spirei, iar ceilalți doi, Chiriac și Spiridon, reprezentau treptele pe care le străbătuse și el, până să ajungă stăpân și „familist". Rică Venturiano face parte însă dintr-o altă categorie socială. El era poet — fără talent, firește, — funcționar, student în drept și scria articole revoluționare în Vocea patriotului naționale. Intrați în aceeași ordine burgheză și în aceeași fază de evoluție a unui proces social, reprezentanții acestor două categorii se respingeau în aparență, dar se atrăgeau insistent în fond, fiecare din ei stăpâniți, unii față de alții, de gânduri interesate : primii erau atrași de „prestigiul" mai mare al celorlalți, iar aceștia de banii celor dintâiu. Toate aceste personagii sunt prinse viu și spiritual într-o acțiune care se desfășoară în Dealul Spirei, una dintre mahalalele cele mai caracteristice ale timpului și ale Bucureștiului. 


Intriga se învârtește în jurul lui Jupan Dumitrache, frământat la culme — în grija lui de „a-și păstra onoarea de familist“ — de privirile îndrăznețe pe care Rica Venturiano, un „bagabont“ și un „coate-goale“, le-a îndreptat insistent înspre nevasta și cumnata lui. Când are pentru un moment convingerea că este înșelat cu „bagabontul“ devine furios, gata să meargă până la crimă. Se liniștește însă ca prin farmec când afla că Venturiano era îndrăgostit de Zița, cumnata Iui Dumîtrache, și, mai ales, când Ipingescu îi atrage atenția că tot el este autorul articolului pe care îl citiseră și îl admiraseră împreună, în Vocea patriotului naționale. Comicul situației se desprinde din contrastul între frământarea lui Jupan Dumitrache pentru simple bănueli imaginare în legătură cu Venturiano și între liniștea lui deplină în ce privește paza casei, a prăvăliei și a soției sale, date toate în seama lui Chiriac, cu atât mai mult omul lui de încredere, cu cât acesta îl înșală mai în voe, simplu și natural, nestingherit nici de cea mai simplă bănuială din partea stăpânului.


Paralel cu intriga comediei și cu zugrăvirea unor moravuri ale vremii, Caragiale satirizează, politic, lipsa de înțelegere a principiilor democratice. Articolul falsului intelectual Rică Venturiano nu cuprinde decât o frazeologie goală, ilogică, teoretizând anapoda principiile liberalismului modern. Fără să priceapă o boabă din ceea ce citesc, ei sunt totuși în admirație crescândă, în credința că tot ceea ce este în legătură cu „revoluția" și cu „democrația" n-ar putea fi decât adevărat, extraordinar de adevărat. Interpretând articolul pe care îl citesc, Ipingescu îi explică lui Dumitrache — burghez liberal din cap până-n picioare — ce este sufragiul universal: „...A! Înțeleg: bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran... știi: masă... sufragiu...".


Toate aceste personaje trăiesc o viață a lor proprie, gândesc, vorbesc, se mișcă după o logică firească, înfățișând în forma lor tipuri originale, perfect omenești, înțelegem deci, pentru ce această comedie a fost primită călduros, entuziast chiar, și de către publicul de teatru și de către critica timpului. Maiorescu a apreciat-o elogios, iar Gherea a socotit-o ca pe cea mai bună dintre comediile lui Caragiale.