Gemenele de la Auschwitz Gemenele de la Auschwitz

Gemenele de la Auschwitz

    • $169.00
    • $169.00

Descripción editorial

În 1944, gemenele Perla şi Staşa Zagorski ajung la Auschwitz, împreună cu mama şi bunicul lor. În noua lor lume întunecată, cele două fete îşi găsesc refugiul în relaţia lor specială, alinându-şi suferinţa cu jocurile copilăriei lor şi limbajul unic pe care-l împărtăşesc. Ajungând să facă parte din aşa-numita Menajerie a lui Mengele, gemenele au parte de un amestec de privilegii şi orori necunoscut celorlalţi, iar experienţele înfiorătoare prin care trec le schimbă radical, identitatea şi personalitatea lor fiind transformate sub povara vinovăţiei şi durerii. În iarna aceea, la un concert organizat de teribilul doctor Mengele, Perla dispare. Staşa îşi plânge sora, dar se agaţă de posibilitatea ca aceasta să fie încă în viaţă.

Când lagărul este eliberat de Armata Roşie, ea şi prietenul ei, Feliks – un băiat însetat de răzbunare după ce şi-a pierdut şi el geamănul –, o pornesc la drum prin oraşele devastate ale Poloniei. Rănile, foametea, haosul din jur, nimic nu reuşeşte să stea în calea celor doi copii, motivaţi deopotrivă de mânie şi speranţă. Rând pe rând, se întâlnesc cu săteni ostili, cu membri ai rezistenţei evreieşti, precum şi cu alţi refugiaţi, dar nici o clipă nu renunţă la gândul că Mengele poate să fie capturat şi să plătească pentru tot răul făcut. Pe măsură ce tinerii supravieţuitori descoperă ce a rămas din lumea pe care o ştiau, trebuie să încerce să-şi imagineze un viitor în ea.

GÉNERO
Ficción y literatura
PUBLICADO
2020
22 de octubre
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
400
Páginas
EDITORIAL
Litera Media Group
VENDEDOR
PublishDrive Inc.
TAMAÑO
1.9
MB
La otra mitad de mí La otra mitad de mí
2017
Mestizas Mestizas
2017
Mischling Mischling
2016
Mischling Mischling
2016
Ο κήπος του Μένγκελε Ο κήπος του Μένγκελε
2022
Mischling Mischling
2017
Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz Baiatul care l-a urmat pe tatal sau la Auschwitz
2020
Auschwitz, ultima statie Auschwitz, ultima statie
2021
Tatuatorul de la Auschwitz Tatuatorul de la Auschwitz
2018