Balade și Idile Balade și Idile

Balade și Idile

    • USD 2.99
    • USD 2.99

Descripción editorial

Sentimentul lucrului nou, recitind azi pe Coșbuc, ar trebui să fie cu atât mai puternic, cu cât de atunci poezia noastră a ocolit mereu, pe foarte departe, câmpenismul, etapa narativă și mai ales clasicitatea formei, devenind superlativ-lirică, orășenească și vers-libristă ; nu din „șarlatanism“, cum noi nu credem, ci din constrângerea evoluției generale a lirismului modern. Pentru cine n-a părăsit nici o clipă, în ultimii douăzeci de ani, atmosfera lirică a poeziei noi, atmosfera strict interioară, de subtilități și nu de stări masive sufletești, care, chiar existând, sunt toate de derivație urbană, poezia lui Coșbuc este o plăcere, desigur, în felul plăcerii pe care orășeanului i-o dă un week-end.


Impresia de rusticitate și idilism a fost numai pragul poeziei lui Coșbuc, după care nu poate fi judecat exclusiv, c*m s-a încercat. Privită încă o dată, din eposul pe care îl conține, ca panoramă – acum, opera lui primește alte lumini: este o întreagă viziune poetică, populară ca duh, însă asimilându-și nesimțit modul idilic de percepție al orășeanului față de realitățile țărănești ca și măiestria unui poet savant în ritmuri, fuziune de elemente rurale și urbane, adică sinteză de spirit românesc.


Vladimir Streinu

GÉNERO
Ficción y literatura
PUBLICADO
2012
18 de julio
IDIOMA
RO
Rumano
EXTENSIÓN
175
Páginas
EDITORIAL
ALTpublica
VENTAS
Rovenues LLC
TAMAÑO
3
MB

Más libros de George Coșbuc

Balade și Idile Balade și Idile
2024
Pomul Craciunului Pomul Craciunului
2013
Doina Doina
2018
Nunta Zamfirei Nunta Zamfirei
2020
Fire de tort Fire de tort
2016
Cântece de vitejie Cântece de vitejie
2016