Un Poet Mâncat de Sfinți

            Deşi opera lui Ştefan Marinescu-Răteşti, scriitor şi poet român contemporan, aflat încă în viaţă, este mult mai variată, cuprinzând eseistică şi romane de ştiinţă şi ficţiune, eu mă voi referi aici la volumul de poezie denumit de autor „Poeme şi Poezii”.

            Poezia sa este elaborată, persuasivă, surprinzătoare prin profunde implicaţii sufleteşti, umane şi filozofice. Estre ca o simfonie în care ruperile de ritm provoacă alunecări nebănuite între monotonia cotidiană, banală şi chintesenţa ideii dusă la paroxism.

            Câte o dată versul lui pare pe jumătate rostit, parcă vrând să ascundă taina lăuntrică a sufletului şi apare cu sfială perceperii noastre, alteori este temperamen-tal, oscilând aproape brutal de la o extremă la alta, risipind energii şi imagini complexe şi inegalabile.

            Rareori se lasă în voia divinităţii, versul lui devenind, în acest caz, relxat şi îndatoritor Dumnezeului său şi al tuturor oamenilor, singurul în care crede, dar care de multe ori îl face să aibe sclipiri filozofice pro şi contra.

            Poezia lui este la timpul prezent, dar este produsul cunoaşterilor trecute şi viitoare, demonstrat şi în romanele sale de ficţiune, este jocul nestăvilit al talentului şi al carmei sale de copil neprihănit, precum şi al experienţei senectuţii sale actuale.

            În poezia lui, chiar şi în aceea cu tematică socială, iubirea şi ura se nasc una din cealaltă şi mor din motive reciproce, lăsând un vid în care gravitează gândirea raţională.

            Poezia lui Ştefan Marinescu este o rană, care nu se vindecă niciodată; este durerea surdă, persistentă, a unui spirit zbuciumat, care în desăvârşirea lui bântuie 

între noroi şi sublim,între lumina diafană a naşterii şi asperităţile groteşti ale morţii.                                                                            

            Uneori versul lui începe ca o lovitură de bici şi se termină ca o atingere bine-voitoare şi înţeleaptă, alteori în poezia de dragoste unde mângâielile unor iubiri ne-împlinite devin frustrări, în final apare gestul obsesiv de a şterge cu desăvârşire acest cuvânt de pe buzele care îl rostesc, adică iubire gest comis cu durere şi uneori cu regret.

             În alte poezii iubirea este resemnată şi prin oglinda versurilor sale, poetul îşi priveşte iubita până ce carma i se transformă într-un zâmbet ironic şi diluat.

             Poetul Ştefan Marinescu-Răteşti este simbolul viu al tradiţiilor, patriotismu-lui, împlinirilor şi neîmplinirilor acestui neam, fiind aureolat de pure sentimente umane şi chiar atunci când răzbat accente critice şi de persiflare asupra acţiunilor şi calităţilor acestui popor, apar raze ale înţelegerii şi iubirii sale profunde de neam şi nicidecum nu se va arăta ca unul care se ruşinează de originea sa românească.

             Când este vorba de anotimpuri, animale, plante şi în general ceea ce ţine de natură, poezia sa are descrieri uluitoare, de o perfecţiune şi o exactitate pot spune ştiinţifică, ctitorite de un adevărat poet inginer, care te face să cunoşti aspecte de un realism fără precedent la alţi poeţi, iar faptul că le îmbină cu elemente de legendă care dovedesc accesul său la cultura şi educaţia mondială,adaugă o valoare în plus acesteia precum şi o valoare educaţională pentru cititori şi în special pentru cei tineri. 

        Poetul Ştefan Marinescu este în acelaşi timp călăreţul în zbor pe un Pegas înaripat, iar poezia lui se prezintă ca o meteoră aflată în zbor cosmic între cer şi pământ. De asemenea, el este singurul poet care a scris un volum de poezie pentru cea mai defavorizată categorie socială, aceea a deţinuţilor, pentru care unii l-au denumit cu o ironie vădită, omiţând cu clară intenţie restul magnific al operei sale, poetul deţinuţilor. El se află  în acelaşi timp, privit dintr-un alt unghi, contrar poeziei eminesciene, fiind un poet al exactului, un adevărat poet inginer, savant previzionar şi inventator al unei noi vieţi sociale, sociatatea Umanitaristă, care prefigurează pe cea Comunistă amintită de genialul sociolog Karl Marx, fără ca acesta să poată indica drumul concret către făurirea sau atingerea acesteia, lucru pe care l-a descoperit Ştefan Marinescu-Răteşti, în cartea sa de eseuri S.F., intitulată Ghidul Mileniului Trei şi apoi în articolul ştiinţific de popularizare „Umanitarismul, societatea valorilor umane (social-umane) sau societatea viitorului”, pe care ni l-a prezentat şi nouă în mai multe poeme şi poezii. În cei şapte ani care a fost imigrant în Spania a făcut această descoperire, fiind poreclit de connaţionalii săi aflaţi în această ţară, cu numele de Nostradamus al II-lea, dar abia acum a reuşit să poată prezenta ideea sa în Romania cu speranţa de a fi publicat şi cunoscut, alături de poeziile sale.