Autonomie Decizionala: Perceptii, Valori, Standarde. Studiu Empiric in Patru Tipuri de Organizatii Din Sectorul Public (Politica Romaneasca) (Report‪)‬

Nevoia de a creste calitatea si eficienta serviciilor publice a oferit impulsul pentru multiple cercetari asupra administratiei publice. Cercetarile auspra calitatii administratiei au impus si conceperea de indicatori de performanta si indicatori agregati pentru masurarea calitatii extinse a administratiei publice, la baza stand principiile sistemelor administrative de calitate, precum si indicatori ai Bancii Mondiale: nivelul birocratiei, nivelul transparentei, nivelul eficacitatii, nivelul coruptiei, nivelul corectitudinii in administrarea justitiei, nivelul independentei de interferente politice, cadrul legal si al reglementarilor, nivelul intensitatii reglementarilor (1). Analizand structurile organizatorice si de management din administratia americana, Kramer (1984) afirma ca procesul de luare a deciziilor in administratie se plaseaza undeva la mijloc intre doua extreme: pe de o parte luarea deciziei conform teoriei rational comprehensive si, pe de alta parte, luarea deciziei strict pe "criterii politice" (ceea ce formeaza fundamentul "teoriei incrementale"). Prima abordare centrata pe teoria rational-comprehensiva evidentiaza analiza politicilor si evaluarea sistematica a programelor (2). Varianta a analizei stiintifice si a modului de solutionare a problemelor in domeniul stiintific (3), modelul rational comprehensiv presupune luarea deciziei in maniera logica, prin stabilirea scopurilor, cantarirea atenta a fiecarui element al "ecuatiei", printr-o analiza minutioasa a alternativelor in termeni de riscuri si beneficii, si, in final, alegerea celei mai bune solutii (4). In sens contrar, abordarea bazata pe teoria incrementala porneste de la asumtia ca administratorii iau decizii fiind "ghidati" de suportul politic pe care il primesc (5). Putem interpreta aceasta abordare ca fiind un alt tip de alegere rationala, optica schimbandu-se in functie de interesele specifice ale factorilor de decizie. Abordarea rational-comprehensiva a fost prezentata, printre altii, si de McNamara, Charles Lindblom (6), Herbert Simon--care a impus conceptul de "rationalitate limitata" -, Alan Altshuler si Norman Thomas, David H. Rosenbloom (7).