Muza Cea Posacă și Războiul lui Eminescu Muza Cea Posacă și Războiul lui Eminescu

Muza Cea Posacă și Războiul lui Eminescu

    • € 2,49
    • € 2,49

Beschrijving uitgever

Cine e acel ce din mormânt se ridică

Și calcă din vers pe vers încrezător

Cine e cel ce adună oaste fără frică

Și cântă din cântu-i vers nemuritor

 

Emirul Eminescu se scoală să lupte

Se uită în juru-i la vajnica-i armată

Ridică a sa pană, gata să înfrunte

Cu-a sa armată din mormânt sculată

 

Se uită înainte și-o oaste câtă frunză și iarbă

Stă înaintea lui, viața din piept să îi smulgă

Cu toții vrășmași vor sângele-i să-i soarbă

Cu mii de sulițe, inima să-i străpungă

 

În urmă cu doar câteva luni, când am scris poezia care dă titlul acestei cărți, nici nu m-am gândit că aveam să o public chiar de ziua luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu.

Lucrurile s-au așezat în așa fel încât publicarea acestei cărți vine ca o necesitate în acest moment.

Poezia românească e în criză și se dă o luptă culturală care afectează întreg spectrul artei scriitoricești în ansamblul ei.

Este nevoie de o revoluție, una pe care doar scriitorii care susțin o cultură autentic românească și nu una de împrumut, adusă de peste hotare, o pot iniția.

Un război ce trebuie să înceapă cu poezia, deoarece este arta cea mai atacată și mai umilită în ziua de azi, când veleitari de tot felul se autodenumesc poeți, străpungând fini mâini ale celei mai frumoase dintre arte.

 

În negru mă îmbrac, în astă zi și pe genunchi mă așez

Inima mi-e grea și tâmplele îmi bubuie de durere

Încerc să deschid gura, dar nu pot să v-adresez

Emirul mă privește și slova lui îmi dă mângâiere

 

Haini lupi se-ațâță, la război s-o pornească de-îndată

Să muște, să rupă, s-apuce măcar puțin să mănânce

Dar Emirul saltă privirea și o pornește înspre poartă

Privirea lui Eminescu e semeață și ea a prinț aduce

 

Mulți se întreabă de ce nu se mai citește carte, dar motivul e atât de simplu încât aproape toți refuză să îl vadă.

Internetul e plin de mizerii ce se proclamă poezii, și pentru că poezia e cel mai ușor de atacat, tot mai mulți își arogă titlul de scriitor de poezie, recte de poet.

Și iată cum începe Războiul lui Eminescu…

GENRE
Fictie en literatuur
UITGEGEVEN
2024
14 januari
TAAL
RO
Roemeens
LENGTE
52
Pagina's
UITGEVER
Al Konda
GROOTTE
2,5
MB

Meer boeken van Al Konda

What is Love What is Love
2023
Sunandra Sunandra
2024
Povești de Crăciun - Colecție Povești de Crăciun - Colecție
2023
Un Bilet de Crăciun Un Bilet de Crăciun
2023
Semnificația Crăciunului Semnificația Crăciunului
2023
Aventurile lui Bubu și Tam-Tam Aventurile lui Bubu și Tam-Tam
2023